De curând, unele cadre didactice care predau teologie Islamică la ,,Universitatea Islamică Europa” au fost reţinute sub acuzaţia de „Falsificare, fraudă și spălare de bani”.
Direcția de investigații Fiscale din Rotterdam (FIOD) a investigat toate conturile, în mod retrospectiv. Drept urmare a investigaţiilor olandezilor, s-a pus sechestru pe bunurile managerilor.
“Universitatea Islamică Europa” din Rotterdam, are statut care o încadrează în categoria instituţiilor de învăţământ – studii superioare. Conform ziarului AD, rectorul universității Nedim Bahçekapılı, este însă acuzat de corupție la nivel înalt.După rezultatele descinderii inspectorilor FIOD în instituţie, trei dintre managerii universităţii au fost reținuți de către polițiști. Procurorii nu au făcut publice numele celor trei persoane reținute pentru investigare.Procurorul de la Crimă Organizată a precizat ănsă faptul că cei trei reținuți sunt acuzați de spălare de bani, fals și fraudă.
Conform autorităților, managerii Universității Islam Europa, facturau sume mult mai mari decât cele reale atunci când operau evidenţa donațiilor făcute.
De asemenea, în mod neîntemeiat, Universitatea ar fi cerut restituirea impozitului în valoare aproximativă de 8,5 milioane de euro.
Universitatea Islamică Europa s-a deschis în anul 2001, iar din 2003 până în prezent a fost condusă de către rectorul Prof. Dr. Nedim Bahçekapılı. Legăturile Rectorului acestei universităţi cu un proeminent parlamentar din AKP, vicepreşedintele parlamentului din partea AKP şi un om foarte apropiat al preşedintelui Erdogan sunt notorii.