Luni seara un ofițer de poliție turc identificat ca fiind Mevlut Mert Altintas l-a asasinat pe Andrei Karlov, Ambasadorul Rusiei în Turcia, în timpul discursului ţinut de acesta într-o galerie de artă din Ankara.

Asasinul a fost auzit scandând în limba arabă, după ce a tras focurile de armă:

„Noi suntem cei care ne-am luat angajamentul de supunere față de Mohamed că vom continua Jihadul.”

Apoi el a continuat, spunând: „Nu uitați Alep. Nu uitați Siria.”

Este important să observăm că incidentul a venit imediat după înfrângerea grupărilor jihadiste din Siria.

Într-o întâlnire cu oficialii locali, preşedintele Erdogan a declarat săptămâna trecută că președintele Putin i-a cerut acestuia să forțeze Al Nusra să plece din Alep. „Am dat ordinul să o facă. Echipa mea lucrează la asta.”a adăugat acesta.

Aceste remarci ale lui Erdogan conțin un mesaj important. Aceasta înseamnă că Erdogan are capacitatea de a convinge Al-Nusra.

Într-un interviu pentru CNN Turk, ieri, editorialistul Hurriyet Abdulkadir Selvi a declarat că sloganul in arabă al asasinului este, de asemenea, cunoscut ca fiind prima parte a imnului Al Nusra.

Mulți cred că acest lucru este un indiciu important al modului în care infiltrarea radicală a luat amploare în forțele de poliție turcești, după ce mii de ofițeri de poliție au fost eliminați pentru presupuse legături cu mișcarea Gulen.

„Aproape 20.000 de ofițeri de poliție cu experiență au fost epurați și peste 8000 au fost închiși după lovitura de stat înscenată din 15 iulie 2016. Epurările și întemnițările au diminuat capacitățile de combatere a terorismului, aducând nivelul de de securitate și eforturile Turciei în acest sens, la cel mai scăzut nivel din istorie. Ofițerii specializaţi în combaterea terorismului și ofiţerii de informații nou numiți sunt lipsiți de experiență și neinstruiți.

De asemenea, prioritățile de operațiuni au fost schimbate! Nu a existat nici o operațiune de combatere a terorismului planificată împotriva ISIS și Al Qaeda în toată Turcia, în ultimii doi ani. Nici măcar o singură operațiune. „a scris Dr. Ahmet Yayla, un fost ofițer de poliție din Turcia și director adjunct al Centrului Internațional pentru Studiul Extremismului violent (ICSVE), în mesajele sale Twitter, ieri.

„Cheia era de a captura criminalul în viață! Astfel am fi putut afla care a fost motivația lui. De ce l-a ucis poliția? Asta este problema „, a adăugat acesta.

„Ridicarea degetul arătător este obiceiul (semnul gestual distinctiv)al organizațiilor teroriste ISIS și Al Qaeda. Asasinul a ridicat în mod clar degetul arătător. De asemenea, el a menționat jihadul, și cuvintele „Belde și Emin”, ceea ce înseamnă locuri sigure, o referință comună la terminologia jihadului și a strigat „Ați ucis oameni nevinovați, Ya Allah, bismillah!”, un slogan frecvent folosit de teroriștii Al Qaeda și ISIS. ” a adaugat Dr. Yayla.

„Au existat mai multe demonstrații în fața ambasadelor rusești și iraniene organizate de tineretul AKP din Turcia, în ultima săptămână. Nimeni din guvern nu i-a descurajat pe cei care se adunau și protestau. In schimb, au fost sprijiniți în mod activ în social media. ” a scris Dr. Yayla.

Acest incident aparte, de asemenea, indică faptul că tineretul AKP a fost în proces de radicalizare în timpul interacțiunii cu grupurile jihadiste din Turcia și Siria. Aceasta este o noutate care ar trebui să alarmeze nu numai țările U.E. dar, de asemenea, și SUA. Tranzitivitatea dintre aceste grupări radicale și organizațiile de tineret AKP nu ar trebui să fie subestimată.

Un alt indiciu important pentru faptul că grupurile radicale și-ar dori o răzbunare în Turcia a fost constituit chiar de mesajele pe contul Tweeter ale lui Abdülkadir Șen de la Universitatea Alparslan, care incitau la masacre, după câștigarea oraşului Alep de către armata siriană.

„… Dacă rezistența în Siria nu va avea succes, se profilează un război în Anatolia cu sălbaticii sectari ai lui Shah İsmail. Toată lumea ar trebui să își facă calculele având în vedere acest lucru”

„… Toată lumea ar trebui să meargă la consulatul rus. Haideţi să nu uităm niciodată Iranul: acest masacru (în Siria),a fost realizat în parteneriat cu (sectele) Shia /Jaafari și cruciații „.

Până în prezent, Rusia și Turcia au spus că aceasta este o mișcare menită să slăbească legăturile dintre cele două țări. Cu toate acestea, adevărul există. Atât de simplu. Rusia și Turcia au fost în părți opuse ale războiului civil sirian și sigur există unele consecințe.


* Aydogan Vatandaş, Huffington Post