Un locotenent major turc a căzut ca un martir în operațiunea “Izvorul Păcii”, după ce, înainte, statul turc îl acuzase de terorism.
Çelebi Bozbıyık, în vârstă de 27 de ani, a murit pe frontul din Münbic, Siria, în cea de-a șaptea zi a ofensivei militare a Turciei în Siria, deși era considerat terorist de către statul turc.
După lovitura de stat eșuată, Bozbiyik, alături de alți militari ai Forțelor Armate Turce a fost reținut sub acuzația de „trădător de țară.”
Bozbiyik a fost ținut în arest timp de 15 zile și încătușat cu mâinile legate la spate, apoi declarat de guvernul de la conducere drept terorist pentru presupuse legături cu Mișcarea Gulen. Cazul deschis de Procuratura din provincia Kirikkale este încă în curs.
“Ancheta lui era în așteptare precum sabia lui Democles. Nu exista nicio dovadă legală. Probabil dacă supraviețuia din această operațiune, era reținut, concediat și declarat trădător. Dar, azi am primit vestea martirizării sale. Fie ca sufletul tău să se odihnească în pace.. “a scris pe rețelele de socializare, profesorul universitar, Selçuk Ata.
Înmormântarea lui Bozbıyık a avut loc în orașul său natal, provincia Kırıkkale, de lângă capitală.