Compania aeriană turcă AtlasGlobal a anunțat că a suspendat toate serviciile de zbor din cauza problemelor financiare, transmite portalul simpleflying.com

Într-un comunicat emis marți, compania aeriană a confirmat, că nu vor mai opera zboruri până pe 21 decembrie 2019. Vânzările de bilete au fost suspendate până pe 16 decembrie. Se pare că compania aeriană este în dificultate financiară și încearcă să întreprindă o restructurare de urgență .

“Aceste evenimente tragice din 2015-2016 au avut un impact negativ asupra companiei noastre aeriene atât operațional, cât și comercial. În plus, fluctuațiile rapide și agresive din lira turcească din a doua jumătate a anului 2018 au afectat negativ dinamica pieței interne, ceea ce a dus la o scădere a cererii de călătorie aeriană”, conform comunicatului, citat de portalul de știri turcesc, Turizm Guncel.

Compania aeriană Atlas Global este deținută de Murat Ersoy, fratele minstrului turc de turism și a fost înființată în 2001, iar în prezent operează o flotă compusă din aeronave de tip Airbus A320, A321 și aeronave lung-curier A330.

Compania aeriană operează cu precădere zboruri interne în Turcia, zboruri spre destinații din Orientul Mijlociu dar și zboruri charter.

În timpul verii, AtlasGlobal operează și zboruri din Romănia spre litoralul turcesc.