Supraviețuitorii cutremurului din provincia turcă Elazığ, petrec nopțile pe străzi în ciuda temperaturii de aprope minus 10 grade Celsius, a raportat Gazete Duvar.

Localnicii din Elazığ au petrecut nopțile pe bulevardul principal al orașului, iar pentru a supraviețui frigului au aprins focuri la fiecare 10 metri.

Deși, Autoritatea de gestionare a dezastrelor și a situațiilor de urgență din Turcia (AFAD) a distribuit corturi și pături supraviețuitorilor, frigul încă își spune cuvântul.

Mamă îngrijorată pentru copiii ei

„Noi putem să rezistăm, dar ei nu. Copiii îngheață. Am făcut focul afară și îi pun să iasă din cort pentru a se încălzi”, a povestit o mamă cu copii sub 6 ani.

Un alt supraviețuitor a mărturisit că în corturile primite este mai rece decât afară.”Ne-au dat acest cort, dar este gol pe dinăuntru. Pământul este înghețat. Nu există nicio modalitate de a-l încălzi, indiferent ce am pune pe el”, a declarat unul dintre supraviețuitori.

Comunitatea Alevi este ignorată

Zonele care au primit corturi de la AFAD pot fi considerate norocoase, având în vedere că comunitatea minoritară islamică, Alevis pare uitată de autorități.

La sosirea în satul Bölükkaya Alevi, reporterii Gazete Duvar au informat că există mai puține case în picioare decât ​​dărâmate de cutremur. Toată lumea doarme afară noaptea și în satul de munte se remarcă o lipsă totală de aprovizionare.

Primarul satului, Ibrahim Çakır, spune că 45 de case sunt locuibile, în timp ce 90 la sută sunt dărâmate, adăugând că au nevoie urgentă de mai multe corturi, containere și pături.

„Este încă iarnă. Oamenii sunt îngrijorați de casele lor și de modul în care  vor trece iarna”, a declarat primarul.

În urma cutremurului cu magnitudinea de 6,8, care a zguduit provincia estică Elazığ, 36 de omeni au murit și peste 1500 au fost răniți.