743 de copii au fost arestați odată cu cu mamele lor și deci au petrecut bairamul în celulele închisorilor. Apărătorul drepturilor omului, deputatul lui HDP, Ömer Faruk Gergerlioğlu, a povestit cum trăiesc copiii precum și mamele lor în condiții foarte dificile pentru sănătate. A subliniat faptul că mamele nu au putut obține alimente adecvate pentru a-și hrăni copiii.
Numărul copiilor și bebelușilor care încă își petrec bairamul în închisoare, anunțat oficial în noiembrie 2018 este de 743. Dar dacă s-ar lua în considerare și arestările din ultimii 6 luni e evident că acest număr ar crește. 30,2% din populația lumii este formată din copii. Potrivit rapoartelor internaționale, 153 de milioane de copii din 20 de țări se confruntă cu sărăcie, conflicte și discriminare. Printre aceste țări se află Turcia. Cum în Turcia copiii aproape nu au putut beneficia de niciun drept, abia reușesc să rămână în viață, consecință a cumplitelor politici guvernamentale. Pachetul de reforme al președintelui Erdoğan, anunțat săptămâna trecută, nu prevede luarea de măsuri pentru a proteja drepturile copilului.
Copiii reținuți cu mamele lor sunt privați de dreptul cel mai natural la viață. Un simplu exemplu: În închisoarea de la Balıkesir, timp de o săptămână, nu i-au dat lui Esra Ișık scutece pentru copilul ei de 1 an și jumătate, Zümra. Problema a fost anunțată publicului de către deputatul Ömer Faruk Gergerlioğlu.
Nu-și pot hrăni copii
Gergerlioğlu a făcut publică această nedreptate, pentru ziarul Yeni Yașam (“New Life”) în următorul mod: “Esra Ișık stă cu copilul ei Zümra de 1 an și jumătate în închisoarea din Balıkesir, nu-i dau scutece timp de o săptămână. La sfârșitul unei săptămâni sunt date numai 14 bucăți de scutece, ceea ce este inconfortabil deoarece este cu un număr prea mic. Mama a raportat această problemă la administrația închisorii. Cu toate acestea, conducerea nu i-a ajutat din cauza motivului că ar fi: „fără alocație”. Esra a scris o petiție pentru a cumpăra cu banii ei. Însă, nu a primit un răspuns la această petiție. Nu putem primi nici măcar o cârpă umedă pentru a curăța copilul. Ne-a fost fost interzis până și dreptul minim la igiena personală. Alimentele, cum ar fi amidonul și grâul, nu pot fi livrate copilului pentru prepararea mâncării acestuia.“
Toată lumea ar trebui să se opună acestui lucru
Gergerlioğlu declară că bebelușii au fost nevoiți să mănânce alimente grase și picante pregătite pentru adulți: “Gândiți-vă la bebelușul dvs, vă e greu să găsiți mâncarea potrivită pentru bebeluș. Vă hrăniți copilul cu alimente grase și picante pentru adulți! Nu este nimic de spus dacă conștiința dvs. nu se opune acestei situații. Nu doar eu aș putea să mă opun acestei situații,cu toții ar trebui săo facem. Acești copii nu au nici o vină. Acești copii sunt la închisoare din cauza părințiilor lor care și ei, sunt acuzați pe nedrept. Acești copii sunt, de asemenea, pedepsiți.“ a spus el.
Locul copiilor nu este la închisoare
Gergerlioğlu a afirmat că închisorile nu sunt locuri potrivite pentru copii și bebeluși,că nu există spații în care copiii să poată juca și că ei au nevoie de dezvoltare fizică și mentală. Gergerlioglu, pornind de la scrisorile pe care le-a primit,a remarcat că copiii au fost afectați negativ de condițiile de viață din închisori, copiii nu înțelegeau de ce se închideau atât de multe uși în urma lor…”
Copilul de 4 ani este scanat de 4 ori
Afirmând că grădinițele care au fost făcute pentru îmbunătățirea condițiilor nu sunt suficiente, Gergerlioğlu a spus că: „Copilul de 4 ani este scanat de 4 ori înainte să intre în grădiniță. Ce ne putem aștepta de la acești copii în viitor?” Gergerlioğlu a subliniat faptul că copiii din închisoare au probleme serioase de sănătate, nutriția inadecvată fiind cel mai important motiv al problemelor de sănătate.
Cererea de alimente nu a fost îndeplinită
Gergerlioglu i-a destăinuit unui reporter de ziar informațiile pe care le-a primit, ”Aynur Gazioğlu, care este reținută în închisoarea din Tekirdağ cu copilul ei, comandă alimente pentru copilul ei. Însă i se oferă mâncare care nu este potrivită pentru copil. De aceea îi spune ofițerului că alimentul nu este mâncarea pe care ea o ceruse. Însă ofițerul i-a spus ”Nu mai comenta, nu pot să merg din nou”.Între cei doi pornește o discuție despre alimente. Din cauza acestor discuții conducerea îi dă mamei care are bebeluș pedeapsă de reținere în celulă timp de 10 zile.”Gergerlioğlu adaugă că “O mamă din închisoarea din Tokat a spus că spală mâncarea adusă pentru ea. Imaginați-vă că spălați mâncarea pentru a vă hrăni copilul.“
Regulamentul este doar pentru 0-3 ani? Gergerlioğlu care spune că există 30 de persoane în secțiile de 12 persoane la care se adaugă și copii,a remarcat că bolile se declanșează foarte repede în acest caz. Declarând că a făcut numeroase încercări de a sensibiliza conducerea închirosirlor, Gergerlioğlu a spus: „Trebuie să existe posibilitatea unui arest la domiciliu sau la probă. Am auzit că există niște regulamente. Regulamentul va include copii între 0 și 3 ani. Nu va include deținuții politici. Acest lucru ar fi greșit. Copilul nu va avea nicio ideologie. Regulamentul ar trebui să includă toți deținuții cu copii.” După cum se vede în ultimul pachet de reforme, Gergerlioğlu care a declarat că nu li se acordă nici un drept unor deținuți politici,a spus: ”Nu vor să se folosească de niciun drept. Acest lucru nu este acceptabil.”