O moldoveancă transformă o provincie din Turcia cu arta sa mulară de peste 12 ani, a informat Daily Sabah.
Povestea Ecaterinei Nicolau a început în 1999, când a venit ca turist în Turcia, iar acum a ajuns să decorează provincia nord-vestică, Kocaeli, cu picturile sale.
„Am venit în Turcia acum 20 de ani, doar ca turist. Am vrut să văd o țară musulmană și am venit aici. M-am îndrăgostit de Izmit și am vrut să rămân”, a povestit moldoveanca.
După ce a lucrat în mai multe locuri de muncă timp de mai mulți ani, artista a decis, apoi, să revină la pictură, adevărata ei pasiune și profesie.
Ecaterina a închiriat un loc mic care l-a transformat într-un studio de pictură și a început să creeze opere de artă.
În 2008, oficialii din municipalitatea Kocaeli, impresionați de lucrările femeii, i-a propus să picteze alte patru districte.
“Pictez încă de când eram foarte tânăr, am și câteva premii în Mai târziu, am încercat să-mi continui picturile aici. Mi-am dezvoltat abilitățile primind instruire în pictură și am obținut certificat la nivel internațional. Ceea ce a început inițial ca unul sau două picturi mici s-a transformat în ceva mult mai mare cu ajutorul municipalității”, a spus Ecaterina.
Moldoveanca a apreciat reacțiile pozitive ale localnicilor.
“Oamenii pe care îi întâlnes îi spun<< Ecatarine, îți vedem numele pe pereți>> Sunt surprinși când află că eu sunt cel care pictează pereții. Voi continua să pictez picturi murale din oraș „, a declarat femeia.