Gabriel Croitoru va cânta, sâmbătă și duminică, în parcuri din București, pe vioara Guarneri del Gesu care i-a aparținut lui George Enescu Manifestarea face parte din proiectul „Street Art Muzical” care îl reunește pe violonist cu pianistul Horia Mihail.

Concertele vor avea loc în foișoarele din parcurile Bazilescu (sâmbătă, ora 11,00), Herăstrău (sâmbătă, ora 17,00), Kiseleff (duminică, ora 11,00), Cișmigiu (duminică, ora 17,00). Spectacolele sunt gratuite.

Gabriel Croitoru a cântat, de-a lungul timpului, cu orchestre mari precum Monte Carlo Symphony, London Royal Philharmonic, Lyon Symphony, Queen Sofia Chamber Orchestra, Galicia Symphony, Leipzig Gewandhaus Orchestra.

„Am constatat, cu plăcere, că românii sunt altfel decât ne cred alții, în sensul că le place și muzica clasică”, afirmă Gabriel Croitoru. Orice experiență de acest gen, precum concertele din aer liber pe care le va susține, poate „să crească nivelul cultural al tuturor”.