Mii de funcționari concediați prin Decret după tentativa de lovitură de stat, cărora nu li se mai acordă niciun serviciu medical au ajuns la concluzia că sunt condamnați la „ moarte civilă”. Oameni rămași în stradă cu copiii, familii întregi care suferă de diferite afecțiuni: de la boli precum cancerul până la boli psihice, a raportat Deusche Welle Turcia.
După tentativa de puci din 15 iulie 2016, în urma Decretelor emise au fost închise multe instituții,fundații,asociații și instituții media, astfel încât 134 mii de persoane au fost concediate din instituțiile publice și nu mai au un loc de muncă.
Acestora li se adugă peste 20.OOO de profesori cărora li s-a anulat dreptul de a profesa pentru că au muncit în școli particulare. Toate aceste persoane nu au o asigurare de sănătate. În aceeași situație-limită se află soțiile și copiii lor. Astfel numărul persoanelor private de dreptul de a primi servicii medicale a crescut considerabil. Prețul social este scump plătit.
„Suntem tratați ca și cum am fi ciumați. Se comportă cu noi ca și cum nu am exista. Oamenii și-au băgat capul în nisip”, a spus medicul Zehra Dogramacioglu.
Zehra Dogramacioglu este un medic care a fost demis ca urmare a aplicării Decretului, ea a lucrat timp de 20 de ani în diferite spitale de stat. Aceasta trăiește în Corlu și suferă de două tipuri de cancer, primul diagnostic este cancer mamar, diagnosticat în 2015.
Zehra Dogramacioglu a povestit pe scurt cele trăite de ea însăși la DW Turkce. Aceasta a susținut că împreună cu soțul ei, care este deasemenea doctor, au fost printre primele persoane concediate prin Decret. În luna noiembrie a aceluiași an, soții , împreună cu un grup de cadre medicale au fost duși cu toții în arest sub învinuirea de fi membri ai Asociației de Sănătate Derya.
„Sunt judecată că am depus bani pentru a-mi cumpăra casa .” a spus Dogramacioglu.
Dogramacioglu afirmă că a fost ținută în arest o singură zi pentru că trebuia să stea mai tot timpul în pat din cauza tratamentului care-l făcea pentru cancer.
În schimb soțul său a fost în arest preventiv pentru 7 zile în prima etapă, ca mai apoi să fie închis un an de zile. După 8 luni s-a pregătit rechizitoriul și abia atunci au aflat de ce a fost arestat pentr un an de zile.
Zehra Dogramacioglu a spus că: „ Unul din motive, era faptul că el era membru al Asociației de Sănătate Derya. În anul 2011 ne-am cumpărat o casă în Corlu de la Complexul de locuințe Kilicoglu Vizon. Ni s-a spus să facem plata pentru casă printr-un cont la Bank Asya. Am deschis contul și am depus banii. Sunt judecată sub învinuirea de afiliere la organizația teroristă pentru că mi-am deschis un cont prin care am depus banii să-mi cumpăr casa.”
Asigurarea de sănătate a celor concediați prin Decret expiră în 101-a zi de la emiterea concedierii. Astfel, aceștia își pierd dreptul de asigurat și nu mai pot beneficia de nici un serviciu medical. Din cauză că persoanele concediate nu-și pot găsi un loc de muncă, nu mai pot beneficia de asigurare medicală și sunt nevoiți să trăiască fără nici o siguranță medicală.
Zehra Dogramacioglu este doar una din miile de persoane care sunt în aceeași situație. De asemenea soțul și fiica sa de 13 ani sunt privați de dreptul de a avea o asigurare medicală. Aceasta povestește că nici fiica sa cu sindrom Down care suferă de scolioză și boala Hashimoto nu poate beneficia de tratament care ar trebui administrat cu regularitate.
„ Fiica mea nu mai poate să spună mama și tata .”
Dogramaci spune că nu mai are prieteni și trăiește doar cu susținerea financiară a familie sale. De asemenea, subliniază că acest proces a afectat-o psihologic pe fiica lor și spune că ajuns să-i spună fiicei sale că tatăl său trebuie să muncească acum în închisoare.
„Când mergem în vizită la penitenciar, controalele de corp de la intrare și ieșire o îngrozesc. În afara vizitelor, când vorbește cu tatăl său se scapă pe ea. În decursul a câteva luni copilul care spunea tata și mama a încetat să ne mai spună, mamă și tată.” a povestit Dogramaci.
În Turcia există un sistem de ajutor social prin oferirea cardului verde persoanelor sărace, pentru adăpost, educație și alte necesități. Din păcate cei demiși prin Decret nu pot beneficia de acest ajutor pentru că nu li se oferă un loc de muncă și pentru că sunt priviți drept „trădători de țară” sau „teroriști”.
Dogramaci a spus că familia soțului a solicita ajutor social pentru fiica sa, dar nu li s-a acordat tot pe motivul că părinții erau concediați prin decret; de aceea femeia a spus: „ noi am fost condamnați la moarte civilă.”
Ömer Faruk Gergerlioğlu, deputat HDP, unul dintre politicienii care urmărește îndeaproape situația celor concediați prin Decret și încearcă să facă publică drama acestora, accentuează faptul că aceste persoane nu pot beneficia de asistență socială și de servicii medicale. Pentru a explica modul în care persoanele concediate sunt excluse din societate, el dă câteva exemple.
„Există cazuri în care vecinii lor le pun cuie în pantofi sau aruncă în ei cu ceva de peste balcon”.
Gergerlioğlu a susținut că că persoanele demise întâmpină probleme până și la cererile de pensionare.
„84,6 la sută dintre oamenii demiși prin Decret au probleme psihologice”
El spune că unii oamenii se pot pensiona doar după un proces judiciar îndelungat, solicitat instanței, însă pensionarea pentru handicap e și mai dificilă :
„Vakkas Karakoyun este profesor demis prin Decret, tatăl a 5 copii.. Soția lui nu lucrează. Diabetul i-a afectat vederea și rinichii. Mai mult de 80% din vedere îi este afectată, face dializă de trei ori pe săptămână. De trei ani se chinuie să se pensioneze pe caz de boală. În cele din urmă, s-a dus în instanță și de o lună și jumătate abia reușit să se pensioneze. Aplicarea legii a fost cruntă „.
Gergerlioglu care este și el o victimă a Decretelor, de doi ani de zile, împreună cu oameni de știință și societatea civilă pregătește un studiu denumit „Costurile sociale”,în dorința de a transmite în viitor experiențele negative trăite de oamenii demiși în perioada Stării de Urgență. Sunt înregistrate toate întrevederile avute cu o persoană demisă.
Conform datelor din cei doi ani, s-a vorbit cu 3776 de persoane demise prin Decret, 64,9% trăiesc fără să aibă siguranță socială. Rata persoanelor care au probleme psihologice de la început perioadei de excludere este de 84,6%., iar rata persoanelor care au început să aibă probeleme de sănătate este de 45,3 %.
Mama care și-a pierdut copilul cu handicap
Viața persoanei concediate prin Decret nu se schimbă doar cu atât. Până și unii membri ai familiei sunt afectați. Conform rezultatelor studiului, rata de îmbolnăvire a părinților persoanelor demise care nu suportă stresul sau suferința este de 51,3%. Se raportează că 8 % dintre acești oameni și-au pierdut viața. Rata femeilor care au suferit avorturi spontane este de 4,4%.
Gergerlioğlu, descrie un tablou pe care îl vede drept o catastrofa și relatează spusele unei persoane concediate prin decret: „Cu o zi înaintea loviturii de stat, am născut un copil care era cu handicap. Eram la terapie intensivă. În Sepembrie, soțul a fost concediat și stăteam la părinți lui. În timp ce eram în spital am primit o înștiințare prin care ni se spunea că ni s-a anulat asigurarea de sănătate. Am cerut întruna ajutor guvernatorului, am fost gonită întruna. Tot ce voiam era o asigurare generală de sănătate pentru bebelușul meu, dar nu i-au făcut. Și pentru că bebeleșul nu a primit tratament necesar, în iulie 2017 a murit.
Studiul conține de asemenea, date despre persoanele demise prin decret și deținute. 57,5 la sută dintre aceste persoane au răspuns cu „Nu” la întrebarea „Beneficiați de toate drepturile de sănătate”?
Uniunea Medicilor Turci: Încălcarea dreptului la sănătate
Drepturile pacienților sunt protejate în mai multe convenții internaționale emise în virtutea respectării drepturilor inalienabile ale ființei umane.
Președintele Consiliului Central al Uniunii Medicilor Turci, Sinan Adıyaman, consideră că experiențele trăite de persoanele demise prin decret reprezintă o încălcare a dreptului la sănătate. Adıyaman spune: „La fel ca pentru toți ceilalți cetățeni, și pentru aceștia statul ar trebui să le ofere protecția serviciilor de sănătate. Când cei demiși nu muncesc, nu este posibil ca soții să beneficieze de servicii de coasigurare de sănătate, dar pot obține asigurări de sănătate în sistemul actual folosind cartea verde.”
Doğramacıoğlu a explicat că prin eforturi personale Gergerlioğlu a ajutat-o să-și recupereze diploma de medic la locul de muncă suspendat timp de luni de zile și că în prezent lucrează în sectorul privat de nouă luni. Ea a fost achitată la judecata de joi, iar soțul său a fost condamnat la 6 ani și 3 luni de închisoare. „Aștept ziua în care fiica mea îmi va spune din nou mama.”