Mai multe instituții internaționale și activiști pentru drepturile omului cer autorităților turcești să investigheze acuzațiile de tortură sexuală, fizică și psihologică aplicate diplomaților turci închiși, scrie foxnews.com

Mass-media din statul turc a raportat că s-au emise mandate de detenție pentru 249 de angajați ai ministerului de externe suspectați de „manipularea examenului de recrutare a personalului și promovarea incorectă a membrilor mișcării Gulen, pe care statul turc o caracterizează drept o organizație teroristă.”

“Pe 20 mai, patru ofițeri de poliție îmbrăcați în uniformă au venit la mine acasă pentru a mă reține. Nimeni de la secția de poliție nu a menționat ce acuzație ar fi fost formulată împotriva mea, mi sa spus că a fost vorba despre mișcarea Gulen. Mi sa spus că au fost atât de multe acuzații împotriva mea, cu puțin noroc poate o să ajung să văd nunta copilului meu”, a declarat unul dintre diplomații turci închiși.

Diplomatul a afirmat că a fost acuzat că ar fi  fraudat examenele pentru minister. De asemenea  a fost acuzat și de terorism. Acesta a spus că  examenul  a fost distrus, deci este imposibilă auto-achitarea.

Pregătirea mentală pentru închisoare a fost doar începutul chinului, a adăugat diplomatul.

„După miezul nopții, ofițerii de poliție m-au luat pe mine și pe colegii mei de celulă. Tragându-ne de brațe, am intrat într-un coridor întunecat. Am fost încătușați la spatele și am fost legați cu o bucată de material. Ne-au acoperit fețele cu o pungă de plastic, astfel nu le-am putut  vedea fețele „, a spus el.  Diplomatul susține că au continuat să-i hărțuiască sexual folosind bastoanele.

„Era traumatizant  nu numai pentru mine dar și pentru familia mea. Suntem încă în pericol „, spune acesta. „Unii dintre cei torturați se află pe punctul de a-și pierde sănătatea mintală. Unii dintre cei care au fost eliberați în mod condiționat sunt supravegheați strict de poliție și de serviciile de informații”, a adăugat diplomatul.

Reprezentanții Ministrului de Externe neagă aceste declarații. “Turcia susține ferm principiul statului de drept”, a declarat un reprezentant al Ministerului de Externe.

„Procedurile de arestare și de detenție se desfășoară în conformitate cu legislația națională care este compatibilă cu standardele internaționale în domeniul drepturilor omului. Acuzațiile care pun la îndoială angajamentul nostru de a elimina toate actele de tortură sau tratamente inumane sunt neîntemeiate. „, a adăugat acesta.