O gaură neagră gigantică ce ar putea fi obiectul cu cel mai rapid ritm de creştere din Univers, fiind capabilă să devorează o masă echivalentă cu cea a Soarelui o dată la două zile, a fost descoperită în spaţiul îndepărtat, conform unui anunţ făcut marţi de astronomii australieni, citat de agenţia DPA.
Gaura neagră supermasivă, care se află la o distanţă de peste 12 miliarde de ani lumină, are masa echivalentă cu cea a 20 de miliarde de sori. Mai mult decât atât, masa sa creşte cu 1% la fiecare un milion de ani, potrivit dr. Christian Wolf de la Facultatea de Astronomie şi Astrofizică din cadrul Universităţii Naţionale din Australia.
”Această gaură neagră se extinde atât de rapid încât străluceşte de mii de ori mai puternic decât o întreagă galaxie ca urmare a numeroaselor gaze pe care le absoarbe zilnic, fapt ce cauzează multă fricţiune şi căldură”, a explicat Wolf.
”Dacă acest monstru ar fi fost în centrul galaxiei noastre Calea Lactee ar fi fost de zece ori mai luminoasă decât Luna plină. Ar apărea ca o stea incredibil de luminoasă care ar eclipsa aproape toate stelele de pe cer”, a mai spus cercetătorul.
Astfel de găuri negre supermasive şi cu o rată de creştere atât de rapidă sunt extrem de rare, cea mai recentă fiind observată cu ajutorul satelitului Gaia al Agenţiei Spaţiale Europene în timpul operaţiunilor de măsurare a mişcărilor obiectelor celeşti. Descoperirea a fost apoi confirmată cu un spectograf de la telescopul de 2,3 metri al Observatorului Siding Spring din Australia.
Datorită faptului că aceste găuri negre supermasive strălucesc ele pot acţiona ca puncte de reper pentru observarea şi studiul formării elementelor galaxiilor timpurii, a adăugat Wolf. http://www.abc.net.au/news/2018-05-15/monster-black-hole-discovered,-and-its-growing-very-fast/9761540