Serge Durand, în funcția de responsabil Airbus pentru România. În această capacitate, el reprezinta Airbus în fața autorităților și a partenerilor, identifica și urmăreste implementarea unor noi oportunități de dezvoltare, conduce procesul de planificare a strategiei de țară și coordoneaza activitățile companiei în România, concentrându-se pe sporirea prezenței pe piața locală.El continuă să conducă operațiunile Airbus Helicopters din România, funcție pe care o îndeplinește cu succes din 2015.

România şi Franţa sunt parteneri de cursă lungă în domeniul aeronautic, compania Airbus fiind implicată în România de peste 40 ani, iar dorinţa de a deschide o linie de producţie pentru elicopterul H215M la Braşov reprezintă un angajament pentru viitor, a declarat Serge Durand, şeful Airbus în România, cu ocazia Zilei Naţionale a Franţei

„Este deja al treilea an pentru mine când celebrez 14 iulie în România şi de fiecare dată simt energia pozitivă din partea prietenilor români care ni se alătură pentru a sărbători împreună. Această energie îmi dă speranţă şi mă face să fiu încrezător în privinţa viitorului grupului Airbus în România. Airbus este partenerul României de peste 40 de ani. Avem la Ghimbav facilitatea Airbus Helicopters România (AHRO), care asigură servicii globale de mentenanţă, reparaţii şi personalizare pentru elicoptere aflate în serviciu în întreaga lume. Tot aici avem o fabrică nouă, în prezent aflată în aşteptare, unde suntem nerăbdători să începem producţia H215M, un elicopter versatil, ultraperformant din familia Super Puma.

foto 2 durand

Pentru aceasta este necesară o comandă de 16 elicoptere şi sperăm că România va alege să fie primul client. De altfel, România are nevoie şi merită o flotă de elicoptere modernă, capabilă să facă faţă provocărilor complexe din prezent. Suntem flexibili, transparenţi şi angajaţi pe deplin într-un dialog cu partenerii noştri români pentru a pregăti împreună cea mai bună soluţie pentru România. Suntem implicaţi de multă vreme în România, iar dorinţa de a deschide o linie de producţie pentru elicopterul H215M la Braşov reprezintă un angajament pentru viitor. În acelaşi timp, România are nevoie de elicoptere pentru misiuni de căutare şi salvare, precum şi pentru operaţiuni medicale, pentru care Airbus propune elicopterul uşor H135. Aşteptăm cu interes licitaţia Ministerului de Interne”, a precizat Durand.

Acesta a subliniat că, recent, Ungaria a comandat 20 de elicoptere H145M de la Airbus, iar României îşi întăreşte Forţele Aeriene alegând acest elicopter de atac uşor, potrivit pentru o gamă variată de misiuni, de la suport în luptă la transport de trupe, supraveghere, salvare şi evacuare medicală.

„Şi România îşi doreşte să-şi înlocuiască flota de elicoptere vechi şi în acelaşi timp să îşi relanseze industria aeronautică. Airbus este un partener industrial de încredere, care poate contribui pentru a susţine ambele procese, prin deschiderea unei linii de producţie la Ghimbav”, a mai spus şeful Airbus România.