Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie din Târgu Mureş a anunţat, marţi, că drapelele celor 47 de state din care provin cei aproximativ 700 de studenţi străini ai UMFST, vor fi arborate la începerea noului an universitar, când va fi marcat evenimentul Ziua Naţiunilor.
„Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie din Târgu Mureş organizează, în data de 1 octombrie, ora 17.00, pe esplanada din faţa clădirii centrale, evenimentul Ziua Naţiunilor, cu prilejul festivităţii de deschidere a anului universitar 2018-2019. Cu această ocazie, vor fi arborate steagurile ţărilor de origine ale studenţilor internaţionali care învaţă şi se formează ca oameni şi profesionişti în centrul nostru universitar, precum şi ale profesorilor străini care au ales să predea în cadrul UMFST. În prezent, la UMFST Târgu Mureş studiază aproximativ 700 de studenţi internaţionali din 47 de ţări. La eveniment vor participa reprezentanţi ai corpului diplomatic, studenţi, părinţi, cadre didactice şi reprezentanţi ai administraţiei centrale şi locale. Evenimentul se va încheia cu proiecţii 3D ale steagurilor pe clădirea centrală”, a precizat UMFST Târgu Mureş, într-un comunicat de presă.
Deschiderea oficială a anului universitar a Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie din Târgu Mureş este programată pentru data de 1 octombrie, la Palatul Culturii.