Un jurnalist şi membru al partidului din opoziție a relatat despre zilele petrecute în spatele gratiilor cu scopul de a atrage atenția asupra serviciilor sanitare și încălcările drepturilor omului asupra deținuților, transmite boldmedya.com

Jurnalistul Eren Erdem, după eliberarea de la penitenciarul Silivri unde a petrecut aproape un an jumătate, a fost invitat, săptămâna trecută, pentru prima dată de Ayșenur Arslan la emisiunea sa „Cartierul mass-media”, de la Halk TV. 

Eren a atras atenția asupra  faptului că la spital doctorul nu comunică cu bolnavul, în schimb doctorul îi întreabă pe jardarmii însoțitori ce îl doar pe deținut. 

Mai mult, Erdem a subliniat faptul că administrația închisorii pentru a preveni eliberarea deținuților bolnavi, înaintea testelor medicale le dau medicamente pentru a schimba  bilanțul de sănătate.

‘’Un deținut care avea probleme grave cu ficatul, era testat după ce îi erau administrate anumite , medicamente pentru a nu putea fi eliberat’’, a povestit el.

Erdem a spus că a renunțat la tratamentul său din cauza situației create și la care a fost supus în timp ce a fost transferat din închisoare la spital, deoarece tot timpul  era înconjurat de gardieni. ”Ce le-am făcut acestor prieteni, nu știu. Este o intimidare. La naiba, am spus că nu mă mai duc la spital și mi s-au anulat cererile mele pentru spitalizare”, a declarat jurnalistul.

Ziaristul Eren Erdem, a fost arestat la 29 iunie în anul 2018, pentru că ar fi  acordat ajutor  unei grupări teroriste şi a dezvăluit martorul sub acoperire  la unele dosare. Membru partidului CHP, Eren Erdem a fost eliberat pe 31 octombrie, dupa 489 de zile petrecute în arrest la Peniteciarul renumit, Silivri.