Organizația Human Rights Watch din New York acuză Armata Națională Siriană și statul turc că ar fi executat civili și au făcut alte activități abuzive în zona de siguranță de la granița cu Siria, a raportat Kurdistan 24.

HRW a adus Turciei o serie de acuzații precum: ocuparea ilegală a caselor civililor și magazinelor private, că au jefuit proprietățile, că nu au contabilizat ajutoarele care au dispărut în timp ce lucrau în timpul acțiunii militare ”Izvorul Păcii”.

„Spre deosebire de relatarea Turciei potrivit căreia operațiunea lor va stabili o zonă sigură, grupurile pe care le folosesc pentru administrarea teritoriului comit ele însele abuzuri împotriva civililor și discrimină pe motive etnice.”, a spus Sarah Leah Whitson, directorul HRW din Orientul Mijlociu.

Conform raportului HRW, grupul armat a refuzat să permită întoarcerea familiilor kurde deplasate de operațiunile militare din Turcia.

HRW a documentat cazul a  cinci civili kurzi care au declarat că forțele grupului armat le-au ocupau casele și  ar fi pus stăpânire pe alte bunuri, apoi i-au împiedicat în mod arbitrar să se întoarcă în casele lor.  

De asemenea, un jurnalist Reuters de origine kurdă a postat imagini cu casa lui pe 30 octombrie, susținând că grupul a ocupat-o.

HRW a spus că autoritățile din zonele în care au avut loc aceste abuzuri ar trebui „să se asigure că cei responsabili sunt ținuți sub supraveghere și celor  care sigur doresc să se întoarcă, să nu li se refuze dreptul de a reveni ținând cont de etnie sau identitate. „

De asemenea, organizația a solicitat guvernului turc să pună capăt asistenței sale militare care se face responsabilă de aceste abuzuri.

„Atâta timp cât Turcia controlează aceste zone, are responsabilitatea de a investiga și de a pune capăt acestor încălcări”, a spus Whitson.