Procesul deraierii trenului în Çorlu, din 2018, în urma căruia 25 de persoane și-au pierdut viața, iar alte 340 au fost rănite, este la a treia audiere la Curtea Penală Çorlu, din Turcia, conform bianet.org
A doua audiere a avut loc pe 10 septembrie 2019. După o zi, consiliul de judecată a ascultat declarațiile familiilor agresate. Astfel, o sala de judecata de 600 de persoane a fost pregatită la Centrul Public de Instruire din Çorlu pentru a treia audiere a cazului.
De asemenea, patru inculpați ai Căilor Ferate ale Statului Turc (TCDD), respectiv Turgut Kurt, Özkan Polat, Çetin Yıldırım și Celaleddin Çabuk, și-au prezentat declarațiile de apărare. Atât managerul de întreținere a căilor ferate din orașul Turgut, cât și șeful de întreținere a drumurilor Polat au indicat că „controalele de întreținere a liniei sunt în continuare efectuate în același mod ca și înainte de accident”.
Supraviețuitorii incidentului feroviar au făcut declarații
„Mi-am pierdut fiica în vârstă de 6 luni. TCDD nu este aici astăzi, nu există un asemenea rechizitoriu, este o rușine absolută. Nu accept faptul că doar patru oameni sunt judecați și TCDD este ținut în afara acestui proces ”, a declarat în sedință Melih Kurtuluș, care și-a pierdut soția Derya și fiica Beren în acest accident.
Melike Can, mama lui Ömer Alper Can: „Eu, fiica mea, soacra mea și fiul meu am urcat în tren în Uzunköprü. Fiica mea și soacra au putut ieși, fiul meu nu a putut. Nimeni nu ne-a ajutat. Ajutorul a venit doar peste aproape o oră și jumătate mai târziu. Când au venit echipele medicale, mi-au spus:„ Să vă injectăm un tranchilizant ”.”
De asemenea, Aysun Köse, mama Senei Köse a făcut declarații. „Am făcut cercetări suplimentare în acest sens, ni s-a indicat că semnalizarea va fi configurată acolo unde ne aflăm la începutul anului 2020. Atunci nu a existat nicio semnalizare. Am fost înșelași de la bun început, am fost direcționați greșit. Autoritatea de gestionare a dezastrelor și a situațiilor de urgență ( AFAD) ne-a spus că ai noștri copii au fost eliberați din spital. AFAD m-a informat greșit. Nu am putut intra în spital. Mă plâng de Ministerul Sănătății. Aș fi murit poate de un atac de cord. Mă plâng de toate instituțiile. Ne-a jignit cel mai mult faptul că ne-au mințit ”
Ekrem Tuna, soțul lui Melet Tuna. „Au fost prea mulți morți, cifra nu este 25. Noi trăim din mila lui Dumnezeu. Toți mint: Ministrul Transporturilor, Mustafa Karașahin, Sıddık Binboğa, İsa Apaydın, directorul regional… Au tăiat copacii, spunând că va veni un tren de mare viteză. A durat opt ani. A durat opt ani pentru ca 25 de oameni să-și piardă viața și 100-150 de oameni să se rănească? Vreau să-i văd pe acești arhitecți și ingineri înaintea mea. „