Profesara Ayse Celik, care a primit o sentință de 15 luni pentru propagandă teroristă, pe motiv că a sunat în timpul unui program TV și a spus: ” Să nu moară copiii din zona de Conflict, să meargă la școală”, a reintrat la închisoare pentru a executa restul sentinței.
Și-a lăsat fetița de 18 luni, pe Deran, în grija mamei sale. Profesoara Ayşe este deținută în penitenciarul Diyarbakır şi este încarcerată într-o celulă de 12 persoane. În celulă sunt 51 de persoane dintre care 8 sunt copii. Deoarece nu sunt paturi suficiente,ea doarme în pat cu o deținută. Avocatul lui Ayșe Çelik a relatat următoarele pentru Deutsche Welle versiunea în limba turcă: „Cei din celulă, nu se pot duce noaptea nici la toaletă de frică să nu-i calce pe cei care dorm pe jos. Singura cerință a profesoarei Ayșe este să li se asigure necesitățile celor 8 copii care se îmbolnăvesc tot timpul din cauza condițiilor mizere din celulă.”
Reamintim faptul că în2015, printr-o legătură telefonică pe un program de divertisment de Kanal D, Profesoara Ayşe Çelik a dorit să atragă atenția opiniei publice asupra faptului că din cauya operațiunilor teroriste, copiii nu se pot duce la școală. Din acest motiv, pe numele lui Ayșe Celik s-a deschis o anchetă pentru” propagandă a terorismului.” În timp ce procesul era în desfășurare Ayșe Celik era însărcinată, apoi a născut. Instanța a condamnat-o la 15 luni de închisoare. Deoarece avea copilul mic, sentința a fost amânată de 3 ori. În această perioadă ea a rămas 15 zile în penitenciarul Diyarbakir. Ayșe Celik care era liberă de 1 an avea grijă de micuța Deran.
Micuța Dêran plânge continuu
Înainte să intre în închisoare, Ayşe Çelikși-a lăsat fetița în vârstă de 18 luni , pe Deran, mamei sale. Deran suferă de alergie alimentară multiplă și din acest motiv are nevoie de grijă specială. Deoarece s-a despărțit de mama sa, Deran o caută peste tot și face crize de plâns. Deran, când aude numele „Ayșe„, întoarce capul în toate părțile și-și caută mămica în toată casa. Din acest motiv membrii familiei încearcă să nu mai pomenească numele profesoarei. Ayșe Celik prin intermediul avocatului trimite în scris ce alimente sunt benefice pentru sănătatea copilului său. Aceasta nu dorește să fie văzută în starea care este și din acest motiv le-a ceut să nu i se aducă copilul la vizită.
„ Fiica mea a fost supusă persecuției”
Mama profesoarei Ayşe, Fahriye Tamir are grijă de fiica sa, are 7 copii. Mama în vârsta de 55 ani suferă de diabet și tensiune. Datorită bolilor îi este greu să îngrijească bebelușul de 15 luni dar încearcă din răsputeri ca nepoata ei să nu simtă lipsa mamei sale. Tamir spune că un discurs atât de umanist nu ar trebui să ai aibă un preț atât de mare. Tamir spune că fiica sa este oprimată: „Fiindcă copilul meu nu a făcut nimic rău, doar a exprimat public o cerință umanitară.” Răspunsul la această cerință nu ar fi trebuit să fie acesta, opresiunea, persecuţia, închisoarea, despărţirea de fiica ei, de familie. Chiar trebuia să o arunce în pușcărie? A durut-o inima pentru alții, iar “răsplata” nu trebuia să fie pedeapsa nedreaptă care să îi frângă inima!„
