Deciziile așa zis juridice care îl privesc pe pastorul Bronson înveninează relaţia SUA -Turcia. Cazul „a tensionat relațiile dintre Washington şi Ankara”, relatează şi  Reuters.

„Pastorul Andrew Brunson, un domn cumsecade şi un lider creştin în SUA, este judecat şi persecutat în Turcia fără niciun motiv”, a scris Trump pe Twitter. „Ei îl acuză că este spion. Însă eu sunt mai spion decât el. Sper că i se va permite să se întoarcă acasă la familia sa frumoasă, acolo unde îi este locul!”, a adăugat el.

Pastorul creştin din Carolina de Nord trăieşte în Turcia de peste două decenii, a fost inculpat sub acuzația că a ajutat grupul despre care Ankara spune că se află în spatele puciului eșuat din 2016 împotriva președintelui turc Recep Tayyip Erdogan, anume de gulenişti. Dacă va fi declarat vinovat, el riscă până la 35 de ani de închisoare.

Luni, în cadrul primei sale audieri, pastorul a respins toate acuzațiile formulate la adresa sa. La finalul primei zile de judecată într-o sală din complexul penitenciar Aliaga, în provincia Izmir, tribunalul a decis menţinerea în detenţie a acuzatului, invocând riscul că ar putea fugi

Culmea e că pastorul declară că pentru el ar fi o insultă aderarea la o religie islamică, întrucât e… creştin. Sigur că privit din exterior situaţia este rizibilă, dar oficialii de la Ankara nu se dau în lături de la nimic, încarcerarea şi condamnarea pastorului fiind pentru ei o monedă de schimb în visatul lor drum de a ajut ge la un schimb de prizonieri privindu-l pe Gulen. Acuzele aduse se referă la sprijinirea kurzilor şi la legături cu guleniştii dar pastorul este acuzat de oficialii turci inclusiv de … spionaj .

Afacerea este în vizorul presei internaționale, presa creștină consideră că acest caz are drept scop înveninarea relaţiei dintre confesiuni într-un posibil război religios.

https://www.la-croix.com/Monde/Moyen-Orient/Turquie-pasteur-americain-Andrew-Brunson-reste-prison-2018-04-17-1200932325

http://www.france24.com/en/20180416-turkey-us-pastor-denies-terror-group-links-trial-court