Prima cursă de drone ghidate de elevi va avea loc în România la ce-a de-a XVI- a ediție a competiției Infomatrix 2018. Aceasta este una din noutățile celei mai mari competiții internaționale de proiecte IT desfășurate în țara noastră.
De asemenea, pe lângă competițiile deja tradiționale cu roboți, vor fi prezente în competiție numeroase proiecte prin care elevii pregătesc practic lumea viitorului. Un sistem de alertare înainte de producerea unor calamități naturale (inundații, cutremure, etc) este prezent în competiție, fiind rodul muncii unei echipe de elevi din România. De asemenea, un robort ieftin, ce va putea fi folosit în agricultură, pe terenuri accidentale, va fi de asemenea prezentat în cadrul competiției.
Acesta sunt doar câteva din cele 350 de proiecte care vor fi prezente la competiția internațională de proiecte IT Infomatrix, destinată elevilor și studenților, care va avea loc la București, în perioada 11 aprilie -13 mai 2018.
De asemenea, elevii participanți expun la București zeci de proiecte interesante, printre care roboți realizați cu imprimante 3D realizate tot de elevi, roboți care pot acorda asistență persoanelor cu probleme medicale sau jucării care-I pot ajuta pe copii să învețe mai ușor programare.
Participanții la Infomatrix 2018 pregătesc deja tehnologia viitorului, iar proiectele pe care le-au adus la concursul de la București ne demonstrează din plin acest lucru.
La cea de-a XVI a ediție a competiției Infomatrix vor participa peste 700 de elevi , studenți și profesori din 43 de țări, care vor prezenta, în fața juriilor alcătuite din specialiști peste 350 de proiecte la categoriile Programming, Computer Art, HardwareControl, Short Movie, Robotics, Drone, Maze.
Câștigătorii vor fi recompensați cu premii în bani, medaliații cu aur la fiecare categorie urmând să primească 1000 de dolari oferiți de Fundația Lumina Instituții de Învățământ.
De asemenea, în cadrul competiției vor mai fi oferite diverse premii (tablete, telefoane inteligente) oferite de sponsorii competiției.
Sponsorii ediției din acest an sunt : Star Storage, Microsoft, IBM, ASUS, iStyle, PharmaLink, Solid System și StarTech Team. Aceste companii au oferit atât premii cât și specialiști pentru juriile care vor evalua proiectele din cadrul competiției.
Evenimentul, organizat de Fundația Lumina Instituții de Învățământ , va avea loc în perioada 11- 13 mai 2017, la sediul Școlii Internaționale București.
INFOMATRIX este o competiţie internațională organizată anual în România, începând cu anul 2003. Competiția a fost înființată pentru a permite celor mai buni studenţi din domeniul IT din întreaga lume să se cunoască şi să facă schimb de idei prin prezentarea de proiecte IT&C. Partenerii internaționali ai Infomatrix sunt: PBOSEPO – Bosnia and Herzegovina, E(x)plory – Poland, NENC – Ukraine, Seaward Woo College – Hong Kong, Solacyt – Mexico, ATAST – Tunisia, HIBS – Vietnam, ISPO – Indonesia
Obiectivul concursului este să îi încurajeze pe tineri să își folosească imaginația, pasiunea și creativitatea, pentru a realiza inovații tehnologice care ar putea aduce o schimbare pozitivă în societate. http://infomatrix.ro/