O organizație internațională a semnalat tendința alarmantă de încălcare a libertății artistice în Turcia, informează Gazete Duvar.
Conform raportului publicat de organizația Freemuse, Turcia a cenzurat în 2019 și a condamnat mai mulți artiști pentru că ar fi insultat președintele sau au glorificat terorismul.
„Pe tot parcursul anului 2019, Freemuse a documentat 33 de cazuri de încălcări ale libertății artistice în Turcia. Aceasta include patru rețineri, trei închisori și șapte urmăriri penale. Guvernul turc a fost principalul violator al libertății artistice și a executat în primul rând încălcările în baza rațiunilor de combatere a terorismului și protejării statului ”, se arată în raport.
Freemuse susține că aceste acuzații i-au obligat pe mulți ariști să-și încheie cariera artistică din cauza presiunii de a fi arestați în mod arbitrar, în timp ce alții s-au auto-exilat.
„Un număr tot mai mare de acțiuni penale și condamnări sunt luate împotriva unor voci și expresii ale opozanților în Turcia, pe motiv că amenință securitatea națională și insultă autoritățile”, a declarat ONG-ul.
În 2019, Turcia s-a clasat pe locul trei în ceea ce privește numărul artiștilor închiși, fiind urmată de Rusia, China și Egipt.