Jurnalistul armean, Hrant Dink fost comemorat în catedrala armeană din București, la 13 ani de la asasinarea sa, conform araratonline.com
Întâistătătorul Eparhiei Armene din România a oficiat o slujbă de comemorare pentru redactorul șef al ziarului Agos din Istanbul, Hrant Dink, pe 19 ianurie, la 13 ani de la asasinarea sa.
După slujbă, episcopul Datev Hagopian a ținut o predică prin care a evocat personalitatea marcantă ziaristului armenian din Turcia și comentat cazul asasinării și reacțiilor oficialilor turci.
,,Asasinarea lui Hrant Dink a fost o violare a dreptului de exprimare liberă, a democrației, a acelor idei, ale căror purtător era Dink. Ca și acum o sută de ani, autoritățile oficiale ale Turciei contemporane au ales o altă cale de rezolvare a problemei și anume: crimă, asasinat, o cale inumană de a-l aduce la tăcere pe ilustrul personaj”, a declarat Hagopian.
Asasinarea jurnalistului
Hrant Dink, redactorul șef al cotidianului Agos, a fost împușcat la vârsta de 52 de ani, în plină zi, în afara biroului său din centrul Istanbulului, pe 19 ianuarie 2007 de către un tănăr naționalist.
Ogün Samast, pe atunci, un tănăr de 17 ani, a mărturisit uciderea jurnalistului și a fost condamnat la aproape 23 de ani de închisoare în 2011. Cu toate acestea, Ogün Samast va fi eliberat în octombrie 20202, în urma reformei justiției adoptată anul trecut în parlamentul turc.
Scandalul a izbuncit atunci când s-a dezvăluit că forțele de securitate au fost conștiente de un complot pentru a-l ucide pe Dink, dar nu au acționat.
Rudele și susținătorii jurnalistului au învinovățit oficiali turci, poliția, personal militar și membri ai Agenției Naționale de Informații (MİT) pentru că ar fi jucat un rol în uciderea lui Dink prin neglijarea datoriei de a-l proteja pe jurnalist.