'Trebuie să facem tot ce putem pentru a face coexistenţa dintre religii pe cât de pozitivă posibil', a declarat Angela Merkel.

Cancelarul german Angela Merkel a declarat vineri că musulmanii ce locuiesc pe teritoriul german şi religia lor sunt parte a Germaniei, contrazicându-l astfel pe ministrul de interne al guvernului său, Horst Seehofer, care afirmase că ‘islamul nu este parte a Germaniei’, informează dpa.

Cei circa patru milioane de musulmani ‘aparţin de asemenea Germania, exact la fel cum şi religia lor aparţine Germaniei’, a declarat Merkel, ce are frecvente contradicţii cu fostul premier bavarez cu privire la imigraţia din ţările musulmane.

Foto 2 Aiman_Mazyek
Preşedintele Consiliului Central al Musulmanilor din Germania, Aiman Mazyek, a opinat că Horst Seehofer ‘s-a descalificat şi a acţionat în mod iresponsabil’.

‘Trebuie să facem tot ce putem pentru a face coexistenţa dintre religii pe cât de pozitivă posibil’, a declarat Angela Merkel.

Ministrul de interne german, Horst Seehofer, a estimat vineri, într-un interviu, că „islamul nu aparţine Germaniei”, relansând astfel dezbaterea privind locul islamului în societatea germană. „Nu. Islamul nu aparţine Germaniei. Germania este marcată de creştinism. Duminica liberă, zilele de sărbătoare creştine şi ritualuri precum Paştele, Rusaliile sau Crăciunul sunt parte a sa”, a declarat, pentru cotidianul popular Bild, Horst Seehofer, liderul partidului extrem de conservator CSU (Uniunea Creştin-Socială), aliatul bavarez al creştin-democraţilor (CDU) conduşi de cancelarul Angela Merkel.

Declaraţia a făcut referire la o frază rostită în 2010 de preşedintele german de la acea vreme, Christian Wulff, care a afirmat ca islamul face parte „în prezent” din Germania. Angela Merkel a reluat de mai multe ori la rândul său această frază.

foto 3 merkel il contrazice pe ministrul de interne
Ministrul de interne german, Horst Seehofer, a estimat vineri, într-un interviu, că „islamul nu aparţine Germaniei”, relansând astfel dezbaterea privind locul islamului în societatea germană.

Merkel a tranşat deja această dezbatere în 2015 subliniind că Germania numără patru milioane de musulmani, majoritatea muncitori imigranţi veniţi la cererea autorităţilor sau descendenţi ai acestora, în principal de origine turcă. Luarea sa de poziţia intervenea în momentul în care ea deschidea frontierele ţării în faţa a sute de mii de refugiaţi sirieni, irakieni sau afgani.

Actuala declaraţie a lui Seehofer nu a fost câtuşi de puţin apreciată de SPD, aliaţi indispensabili pentru supravieţuirea celui de-al patrulea guvern Merkel. Noul executiv de la Berlin şi-a început mandatul miercuri, după şase luni de confuzie postelectorală, iar marele partid de centru-stânga a prevăzut un bilanţ intermediar după primele 18 luni.

foto 4 Stephan Weil
Stephan Weil, figură marcantă a SPD, l-a acuzat pe ministrul german de interne că a provocat ‘o controversă complet inutilă’.

În opinia mai multor analişti, ministrul de interne încearcă să facă reverenţe în direcţia conservatorilor, care au virat în timpul legislativelor din septembrie spre partidul de extremă-dreapta ‘Alternativa pentru Germania’ (AfD) şi al cărui rezultat istoric a privat tabăra Angelei Merkel de o majoritate clară pentru a putea guverna singură. partidul lui Seehofer, CSU, este angajat într-o luptă pentru a-şi menţine majoritatea absolută în landul Bavaria în timpul alegerilor regionale din 14 octombrie. AfD speră să-l priveze de această majoritate, obţinând un rezultat cu două cifre.

https://www.thelocal.de/20180316/islam-doesnt-belong-to-germany-says-interior-minister-horst-seehofer

 

  • ETICHETE
  • Angela Merkel
  • germania
  • religia musulmanii
Articolul precedentRESTITUIRI ISTORICE
Articolul următorTurcia: Protest inedit dar de impact, în care medicii lăsați șomeri odată cu instaurarea Situației de Urgență „OHAL”, au vândut lămâi.