Membrii unei trupe populare turcești au anunțat că vor face o grevă a foamei, începând cu 17 mai, în încercarea de a îndemna partidul de guvernământ să îi îndeplinească cererile, inclusiv eliberarea membrilor din trupă care se află în închisori, conform ipa.news

Yorum, un grup de muzică folk-rock populară în Turcia, a emis un comunicat de presă prin care cere partidului Justiție și Dezvoltare (AKP) să îndeplinească o serie de solicitări.

Prima solicitare este ca membrii grupului închiși, să fie eliberați din închisoare.

Trupa a declarat că 11 membri ai grupului au fost arestați, șase dintre ei sunt încă în spatele gratiilor. Cei șase au fost acuzați că ar fi membri ai Frontului Partidului Popular de Revoluție (DHKP-C), o organizație teroristă conform guvernului. Aceștia au fost închiși imediat după ce starea de urgență a fost declarată pe 21 iulie 2016.

„Membrii noștri au fost puși pe lista de” teroriști ” a Ministerului turc de Interne. Cerem eliminarea membrilor noștri din listă „, au susținut  reprezentanții trupei, în declarație.

Mai mult de 160.000 de persoane au fost reținute în timpul regimului de urgență din Turcia. Printre cei reținuți, mai mult de 50 000 au fost închiși ca urmare a  tentativei de lovitură de stat eșuată din iulie 2016.