Premierul britanic Theresa May consideră summitul informal al Uniunii Europene „o escală” în negocierile pentru Brexit.

Şefa guvernului britanic Theresa May a fost „umilită” de liderii europeni, care i-au cerut să-şi refacă propunerea cu privire la Brexit, la summitul informal al Uniunii Europene de la Salzburg, scrie vineri presa britanică, citată de AFP şi Reuters.
Ziarele The Guardian şi The Times scriu pe prima pagină despre „umilirea” Theresei May, în timp ce Times evocă „dezastrul de la Salzburg”.

Tabloidul The Sun merge mai departe, titrând „Şobolanii UE – euro-gangsterii o atacă pe May”, alături de o caricatură în care preşedintele francez Emmanuel Macron şi preşedintele Consiliului european Donald Tusk ” pozează” ca nişte bandiţi americani înarmaţi cu mitraliere.”Premierul a refuzat pe bună dreptate să se îndepărteze de liniile roşii stabilite de Regatul Unit”, adaugă The Sun.

În finalul summitului, Donald Tusk a avertizat că „propunerea britanică privind cadrul relaţiilor economice nu va funcţiona pentru că subminează fundamentele pieţei interne”, în timp ce preşedintele francez a afirmat că „propunerile britanice nu sunt acceptabile în actuala formă pentru că nu respectă integritatea pieţei unice”.

Ziarele Daily Mail şi Daily Express lansează la rândul lor vineri un avertisment la adresa UE, reluându-l pe cel al Theresei May, care a declarat că Marea Britanie este gata să plece din UE la 29 martie 2019 şi fără un acord de „divorţ”.

Premierul britanic a insistat la Salzburg că planul său privind Brexit, supranumit „Chequers”, rămâne „singura propunere serioasă şi credibilă”, care permite să garanteze pe termen lung că nu va apărea o nouă frontieră fizică între provincia britanică Irlanda de Nord şi Republica Irlanda.Lidera conservatoare a fost „rănită”, dar continuă să afişeze o imagine „curajoasă”, consideră Daily Telegraph.

 

  • ETICHETE
  • La summitul informal al Uniunii Europene
  • Salzburg
  • Şefa guvernului britanic Theresa May
DISTRIBUIȚI
Articolul precedentTulcea: ”Protecţia patrimoniului arheologic – probleme şi cerinţe specifice”.
Articolul următorSATUL MEDIEVAL ÎN PIAȚA CONSTITUȚIEI DIN BUCUREȘTI