Oamenii de știință americani Jeffrey C. Hall, Michael Rosbash și Michael W. Young au câștigat, luni, Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină din 2017 pentru studiul lor privind mecanismele moleculare care controlează ritmul circadian, conform Comitetului Nobel de la Stockholm.

Cei trei oameni de știință au colaborat la cercetarea ce examinează modul în care ceasurile interne ale organismelor se aliniază cu ciclurile naturale ale zilei și nopții.

”Jeffrey C. Hall, Michael Rosbash și Michael W. Young au reușit să arunce o privire în interiorul ceasului nostru biologic și au elucidat mecanismele interne ale acestuia. Descoperirea lor explică modul în care plantele, animalele și oamenii își adaptează ritmul biologic astfel încât acesta să se sincronizeze cu rotația Pământului”, se arată în comunicatul de presă publicat de Comitetul Nobel la scurt timp după anunțarea numelor câștigătorilor.

”Folosind musculițele de oțet pe post de organism model, laureații din acest an ai premiului Nobel au izolat o genă ce controlează ritmul biologic cotidian obișnuit. Ei au demonstrat că această genă codifică o proteină ce se acumulează în celulă pe timpul nopții și este apoi degradată, pe timpul zilei. Ca urmare, au identificat componente suplimentare ale proteinei acestei mașinării, expunând mecanismul ce guvernează ceasul autonom din interiorul celulei. Acum știm că ceasurile biologice funcționează după aceleași principii în celulele altor organisme multicelulare, inclusiv în cele ale oamenilor”, se precizează în document.

Conform acestei declarații, ceasurile biologice ale oamenilor sunt responsabile de reglarea ”tiparelor de somn, a comportamentului alimentar, a eliberării hormonilor, a tensiunii sangvine și a temperaturii corporale”. ”Cu deosebită precizie, ceasul nostru intern ne adaptează fiziologia la fazele complet diferite de pe parcursul zilei. Ceasul reglează funcții deosebit de importante precum comportamentul, nivelurile hormonilor, somnul, temperatura corpului și metabolismul. Starea noastră de bine este afectată atunci când temporar se produce o schimbare între mediul nostru extern și acest ceas biologic intern, cum ar fi de exemplu atunci când călătorim parcurgând mai multe fusuri orare și ne confruntăm cu fenomenul de ‘jet lag’ ” (starea de oboseală produsă de decalajul de fus orar — n.r.), potrivit comunicatului de presă.

Cercetătorii au identificat, de asemenea, ”indicii conform cărora neconcordanța cronică dintre stilul nostru de viață și ritmul dictat de ceasul intern este asociat cu o creștere a riscului de apariție a unor afecțiuni”, se precizează în document.

Trio-ul Hall, Rosbash și Young, realizează cercetări în domeniul tiparelor de somn începând din anii ’80.

Jeffrey C. Hall s-a născut în 1945 în New York, Statele Unite. Acesta a obținut doctoratul în 1971 la Universitatatea Seattle din Washington și a fost postdoctorand în cadrul Institutului de Tehnologie din Pasadena, California, din 1971 până în 1973. S-a alăturat Universității Brandeis din Waltham, în 1974. În 2002 a devenit profesor asociat la Universitatea din Maine.

Michael Rosbash s-a născut în 1944 în Kansas, Statele Unite. El a obținut doctoratul în 1970 la Institutul de Tehnologie din Massachusetts din Cambridge. În următorii trei ani a fost posdoctorand la Universitatea din Edinburgh, Scoția. Începând din 1974 activează la Universitatea Brandeis din Waltham.

Michael W. Young s-a născut în 1949 în Miami, Statele Unite. A primit diploma de doctorat de la Universitatea Austind din Texas în 1975. Între anii 1975 și 1977 a fost postdoctorand la Universitatea Stanford. Din 1978 activează în cadrul Universității Rockefeller din New York.

Acordarea distincției l-a luat pe Michael Rosbash prin surprindere, după cum a declarat Thomas Perlmann, secretarul Comitetului Nobel. ”Prima oară l-am contactat pe Michael Rosbach, iar acesta a rămas tăcut. Apoi a zis: glumiți!”, a mărturisit Perlmann în cadrul conferinței de presă susținute după anunțarea laureaților.

Comitetul Nobel, constând din 50 de profesori de la Institutul Karolinska din Stockholm, este cel care oferă premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină în urma evaluării nominalizărilor.

Potrivit tradiției, premiile Nobel vor fi înmânate ca în fiecare an în timpul unui banchet oficial ce va avea loc pe 10 decembrie, data la care se comemorează moartea lui Alfred Nobel.