Cel mai mare concurs de matematică din țară a ajuns la cea de-a 23-lea ediției, iar aproximativ 17 mii de elevi au fost prezenți sâmbătă în sălile de examen din întreaga țara.

Examenul s-a desfășura în 58 de centre din 41 de orașe din provincie și capitala Bucureşti. Inițial, 34 500 de elevi din întrega țara s-au înscris în prima etapă, online, dintre care 17 mii de copii de la clasele a III a până în a-VIII-a au ajuns în etapa națională.

Adrian Nicolae, organizatorul LuminaMath, cel mai mare concurs de matematică din România.

“Prin organizarea concursului național LuminaMath ne propunem ca tinerii matematicieni să își dezvolte cunoștințele și competențele în matematică. Concursul este foarte apreciat și a ajuns deja la a 23-a ediției și este unul dintre concursurile de tradiție în Romania” , a declarat Adrian Nicolae, organizatorul LuminaMath. 

Părinții cu emoții, elevii cu ambiții

17 mii de elevi din clasele a IIIa până în a VIII au participat la concurs LuminaMath.

Părinții au venit cu emoții, iar elevii au venit încrezători să câștige marele premiu, o tabară de matematică grătuită.

“ Ma aștept să fac examenul cât mai bine și de ce nu, să castig și premiul cel mare. Am făcut testele din anii trecuți, am făcut și examenul online. Sper să reușesc și mai departe”, ne-a povestit unul dintre concurenți, elev în clasa a V a, înainte de a intra în sala de examen din Liceul Internaţional de Informatică Bucureşti.

“Am venit pentru că mi se pare un concurs care are multă logică si vreau să imi testez cunostintele in matematică. Este a treia oara cand vin” , o elevă din clasă a VII a.

“Imi doresc să participe la mai multe concursuri să aibă experință, într-adevăr este o provocare pentru noi toți”, a spus un tătătic care și-a aduc băiatul la concurs.

“ Baiatul meu vine din clasa a II a , vine în fiecare an și îi place foarte mult” , ne-a povestit o mămică.

Câte un elev din fiecare generație, din clasa a IIIa până în a VIII a vor fi premiați. Mai multe, primii 30 de elevi din clasamentul național vor beneficia o tabără de matemică gratuită.

SUHEILA ISMAIL, BUCUREȘTI