Meleșcanu a participat la Bucharest Forum, organizat de Institutul Aspen România și German Marshall Fund of the US, care are loc de miercuri până vineri la Cercul Militar Național.

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu, a declarat că este momentul ca Europa să fie gândită ca un continent fără centru și fără periferie, adăugând că liderii români discută modalități prin care țara noastră să devină unul dintre membrii refondatori ai UE.

Meleșcanu a participat la, organizat de Institutul Aspen România și German Marshall Fund of the US, care are loc de miercuri până vineri la Cercul Militar Național.

Foto 2 geoana05697-150x150
Președintele Institutului Aspen România, Mircea Geoană, fost ministru de externe, spune că organizarea evenimentului are o dimensiune strategică, dar și economică foarte pronunțată iar cei peste 300 de participanți și 50 de speakeri din peste 20 de țări vor încerca să descifreze un „puzzle de situații geopolitice foarte complicate”.

Mircea Geoană: Încercăm să educăm elitele românești pentru a putea să anticipăm trendurile care zguduie ordinea mondială

Apartenența României la NATO și acțiunile Alianței în regiune, situația din Coreea de Nord, dar și relația dintre Ucraina și Rusia, rolul Moldovei în ecuația geopolitică, importanța „educării” elitelor românești cu scopul de a anticipa „trendurile care zguduie ordinea mondială” sunt câteva dintre temele care vor fi dezbătute la cea de-a șasea ediție a Bucharest Forum.

Președintele Institutului Aspen România, Mircea Geoană, fost ministru de externe, spune că organizarea evenimentului are o dimensiune strategică, dar și economică foarte pronunțată iar cei peste 300 de participanți și 50 de speakeri din peste 20 de țări vor încerca să descifreze un „puzzle de situații geopolitice foarte complicate”.

Geoană subliniază că își dorește ca participanții la forum să plece de la București cu impresia că România este un motor de dezvoltare și o țară care are foarte multă energie și dorință de autodepășire.

„Cred că România trebuie să pledeze cu o voce convingătoare. (…) Dacă nu se oferă un drum accelerat pentru țările care doresc și care astăzi nu au toate ingredientele pentru a fi nucleul dur al Europei, cred că riscul de centrifugare este foarte mare. O Europă mai integrată are în sine și riscul ca periferiile multiple să devină centrifugate. Întrebarea este care e forța centripetă care ne ține pe noi, cei 27, într-o șansă reală, în nucleul dur european? Acest lucru încă nu și-a găsit răspunsul și Bucharest Forum încearcă, într-o manieră modestă, să aducă și această discuție”, declară fostul ministru de externe.