Ministrul Agriculturii, Petre Daea, i-a asigurat duminică pe crescătorii de ovine prezenți la Festivalul Oierilor de la Tohanul Nou, în județul Brașov, că Ministerul Agriculturii și Guvernul îi va ajuta și îi va sprijini, pentru că a văzut la fața locului că este o preocupare foarte serioasă pentru acest domeniu și pentru continuarea tradițiilor. Petre Daea a vizitat standurile crescătorilor de ovine din mai multe zone ale județului, care au prezentat diferite rase de oi, dar și câinii care le păzesc și măgarii care îi ajută pe crescători în activitatea de la stână.

Crescătorii de animale i-au spus ministrului despre lipsa cronică a forței de muncă în domeniu, despre ajutorul social acordat degeaba unui număr prea mare de oameni care ar trebui să muncească, despre situația pășunilor și greutatea cu care își valorifică produsele, iar o parte dintre ele, cum sunt pieile sau lâna, sunt pur și simplu aruncate.

„Ceea ce spuneți dumneavoastră aici este bine, dar când vine cumpărătorul la mine mă ia la mișto. Nu este corect”, i-a spus ministrului un crescător de ovine. „Din nefericire sunt și asemenea cazuri și nu sunt puține”, i-a răspuns ministrul.

„Sunt căutător de soluții. I-am ascultat pe toți cei cu care m-am întâlnit. Majoritatea dintre ei mi-au ridicat o serie de probleme pe care le știam în parte, dar trebuie rezolvate.Una dintre probleme este forța de muncă, care devine cronică în domeniu și sunt de acord cu dânșii față de măsurile pe care trebuie să le luăm și vom căuta soluții în Guvern, cu colega de la muncă, Olguța Vasilescu, să promovăm acte normative care să vină în sprijinul crescătorilor de ovine și nu numai, cum spunea cineva aici, să eradicăm lenea și să punem oamenii la muncă, evident cei care au și posibilitatea fizică să o facă. Măsuri trebuie luate în domeniu. Mă bucur că am putut vedea azi ce înseamnă diferența de preocupare, prin asta înțelegând măsurile luate și în ceea ce privește ameliorarea raselor și controlul, pentru că și aici este o dispută permanentă, și este bine că se întâmplă așa și cum înțeleg crescătorii să-și amelioreze rasele”, a declarat ministrul, după vizitarea standurilor cu animale.

Ministrul Agriculturii a mai spus că a discutat cu crescătorii de animale și în ceea ce privește rezolvarea începând de anul viitor a colectării lânii prin intermediul celor opt centre regionale care vor fi înființate și ajutorul de un leu pe kilogram de lână acordat de Guvern.

„Am instituit prin Hotărâre de Guvern sprijinul de un leu pe kilogram de lână pentru a nu mai fi abandonată sau aruncată pe câmp, pentru a putea fi introdusă în circuitul economic. Urmează a fi preluată și apoi valorificată așa cum trebuie. Mai avem un drum lung, avem programele stabilite și în prima fază vor fi opt centre regionale de prelucrare începând de anul viitor. Până acum nu s-a ocupat nimeni de preluarea lânii, este primul Guvern care face ceva concret. Oamenii trebuie ajutați, oamenii trebuie să fie stimulați, într-un cuvânt să fim toți împreună pentru împlinirea binelui în România. Aveți răbdare toți, că este timp pentru fiecare”, a punctat Petre Daea.

Referitor la problema pășunilor ridicată de majoritatea crescătorilor de animale, care au spus că primarii nu le acordă niciun sprijin și nu îi ajută în acest sens, Petre Daea a subliniat că nu este corect să fie disensiuni între Primării și crescătorii de animale și dacă este nevoie va schimba legea pentru că animalelor trebuie să li se asigure suprafața necesară pentru pășunat. Ministrul i-a asigurat pe crescătorii de animale că subvențiile vor fi acordate la timp, începând din 16 octombrie, iar, ca noutate, și cei care lucrează în zootehnie vor primi un avans pentru anul 2017-2018.