La Biblioteca Centrală Universitară "Carol I", organizatorii au propus expoziția-eveniment "Bitzan. Carte-obiect 79-97" — derulată de gazde împreună cu Fundația Ion "Bitzan", reunind cele mai relevante 45 de cărți-obiect create de Ion Bitzan în perioada 1979 - 1997.

În București, NAG a pus bazele unei platforme de promovare a artei contemporane și a tinerilor artiști români, atât prin încurajarea contactului dintre artiști și galerii sau spații dedicate artei contemporane, cât și prin prezentarea artiștilor unui public extins, căruia îi oferă în fiecare an oportunitatea de a descoperi arta generației din care face parte.

În spațiile La Rezidența BRD Scena 9 insomniacii au putut vizita, doar la lumina lanternei, expoziția – focus NAG Petrila „O călătorie spre buricul pământului”, cei interesați vizionând o arhivă de fotografie cuprinsă în structura unei instalații interactive.

Expoziția, coordonată de artistul Ion Barbu, intervențiile sale fiind completate de invitații săi Mihai Barbu, Cătălin Crețu și Andrei Dăscălescu,expoziția propune vizitatorilor „nu doar fragmente din cele trei muzee – Muzeul Mamei, Muzeul Instalatorului Român și Colonia Literară Petrila-, o arhivă de imagini fotografice animate, intervenții și intervenții artistice, ci țese, în cele șase încăperi, povești despre noi toți, povești care râd cu noi, râd de noi, plâng și ne spun poezii sau hohotesc confuzia unei istorii recente”. Toate acestea au aceeași sursă, buricul pământului, Planeta Petrila, un univers unic creat de artistul Ion Barbu, curator al acestei expoziții și unul dintre personajele principale din acest proiect alături de Andrei Dăscălescu, Cătălin Crețu și Mihai Barbu.

 Instalaţii şi Intervenţii

În zilele următoare, încăperile La Rezidența BRD Scena 9 vor găzdui, timp de o lună, instalații și intervenții în al căror traseu publicul va descoperi fragmente din trei muzee unice: Muzeul Mamei, Muzeul Instalatorului Român și Colonia Literară Petrila – Casa memorială I. D. Sîrbu.

FOTO2 biblioteca_centrala_universitara
„Biblionul ” expus în Bienala de la Veneția la Pavilionul României din 1997, caietul lui „Tristan Tzara” expus la Centenarul Tristan Tzara — Maison de l’ UNESCO, Paris 1996, sau trofeul Premiului UNITER-1992 sunt doar câteva din exponatele expuse la NAG 2017 la Galeria BCU.

La Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, organizatorii au propus expoziția-eveniment „Bitzan. Carte-obiect 79-97” – derulată de gazde împreună cu Fundația Ion „Bitzan”, reunind cele mai relevante 45 de cărți-obiect create de Ion Bitzan în perioada 1979 – 1997. „Biblionul ” expus în Bienala de la Veneția la Pavilionul României din 1997, caietul lui „Tristan Tzara” expus la Centenarul Tristan Tzara – Maison de l’ UNESCO, Paris 1996, sau trofeul Premiului UNITER-1992 sunt doar câteva din exponatele expuse la NAG 2017 la Galeria BCU.

„Este pentru prima dată când BCU participă la NAG. Am avut foarte mulți tineri, dornici să afle și să vadă lucrări din colecția Ion Bitzan, și, de asemenea, i-am invitat și spre Salonul Carol unde avem expusă o lucrare a lui Gheorghe Fikl – ‘La Grande Guerre’ (2016)”.

Foto 3 galeria Orizontf-57-me
Aflată la ediția a XI-a, expoziția națională „Metal 2017” are ca scop promovarea și recunoașterea artiștilor care folosesc ca expresie plastică metalul și identificarea noilor tendințe în domeniu

* La Galeria Orizont, una din cele mai vechi și cunoscute galerii din București, unde vizitatorii pot admira opere de pictură, sculptură, grafică, arte decorative aparținând unora dintre cei mai reprezentativi artiști români contemporani, amatorii de arte plastice au putut admira expoziția „Metal 2017” care evidențiază tehnicile tradiționale din domeniul prelucrării metalului.

* La MNAR, în Sala din latura Știrbei, insomniacii au putut vizita expoziția „Ion Grigorescu : Opera pictată 1963 – 2017”, și au putut asista la evenimentul „De bine, de rău – Ion Grigorescu”.

* AnnArt Gallery a prezentat la NAG 2017 expoziția „EpicDermic”, primul solo-show la AnnArt al pictorului ieșean Felix Aftene cu 18 lucrări, acril pe pânză și video. Curatoriată de reputatul critic și istoric de artă Aurelia Mocanu, expoziția reunește o selecție a celor mai recente lucrări din seria „Memoria spațiului” (2016/17) și din seria „Taxidermia” (2014/15), câștigătoare a premiului UAP pentru Pictură 2016.

Nicolae Moldovan și Gloria Grati."Sunt doi artiști din generația adultă de ceramiști, care s-au întâlnit și pe tărâmul artei și pe tărâm personal anul trecut, și i-am invitat să facă o expoziție în expoziția noastră.”
Nicolae Moldovan și Gloria Grati.”Sunt doi artiști din generația adultă de ceramiști, care s-au întâlnit și pe tărâmul artei și pe tărâm personal anul trecut, și i-am invitat să facă o expoziție în expoziția noastră.”

* La Galateea Contemporary Art, vizitatorii au putut admira expoziția de ceramică „Regăsiri”, semnată de Nicolae Moldovan și Gloria Grati.”În seara aceasta ne așteptăm la foarte mulți vizitatori de toate vârstele. Anul trecut am avut foarte mulți vizitatori tineri”, a declarat, pentru AGERPRES, artista Monika Pădureț, referent de specialitate la Galateea.

* În Galeria Atelier 030202 (Sala Nouă TC), la NAG a expus Raluca Băjenaru, care a propus proiectul „INCREAT – Instalație pentru cuvintele dinainte de cuvinte”, o sculptură suspendată formată din aproximativ 60 de kilograme de cuie ruginite, îndoite, recuperate din diverse construcții și obiecte vechi din Franța, Grecia și România. Proiectul cuprinde sculptură, fotografie și video.

Organizat de Asociația Ephemair, Noaptea Albă a Galeriilor este considerat drept cel mai important eveniment cultural nocturn din România care a atras atenția marelui public asupra artelor contemporane și a tinerilor artiști.