Autor: ŞAFAK PAVEY
Am fost membru al Parlamentului turc reprezentând Istanbulul pentru Partidul Popular Republican de opoziție pentru ultimii șase ani.
Acest context m-a forțat să devin specialist în sistemul penitenciar turc, timp în care guvernul Partidului Justiției și Dezvoltării (AKP) al președintelui Recep Tayyip Erdogan a persecutat tot mai mult politicieni, activiști, profesioniști și tot felul de cetățeni care se opuneau guvernării sale și a arestat mii de persoane după tentativa de lovitura de stat eșuată în iulie anul trecut.
Dimineața mea începe cu citirea știrilor; căutarea datei de înfățișare în instanță pentru parlamentarii, jurnaliștii și cadrele universitare deținute.
Și verificarea unui site unde guvernul își publică decretele și numele persoanelor care urmează să fie epurate din guvern, armată, spitale, bănci, școli și alte instituții.
Permisiunea de a vizita o închisoare turcească este acordată de ministrul justiției, după o cerere care trebuie să menționeze numelor deținuților și datele sugerate pentru vizite. Cum numărul de arestări este în creștere în fiecare zi, trebuie să aveți grijă să nu confundați numele sau locația deținutului. Cea mai mică greșeală invalidează permisul.
Am început, vizitând cinci deținuți politici în 2011. Acum vizitez peste 50 de persoane, care formează o mică parte din deținuți. Printre cei pe care îi vizitez sunt jurnaliștii de la ziarele Cumhuriyet și Birgun, care critică guvernul domnului Erdogan. Unul dintre ei este Musa Kart, un cartoonist la Cumhuriyet, care a fost închis împreună cu 11 colegi din octombrie. Aceştia se confruntă cu acuzația că ar fi „ajutat o organizație teroristă armată fără a fi membri ei”. Procurorii solicită pedeapsa cu închisoarea de până la 29 de ani.
Continuați să citiți tema principală
Acuzațiile împotriva scriitorilor și jurnaliștilor arestați sunt uneori frapante. Dovezile criminale împotriva lui Atilla Tas, un cronicar închis, au inclus unul dintre tweeturile sale: „Edison nu ar fi inventat” becul „dacă ar fi văzut aceste zile!”
Simbolul electoral al A.K.P. este un bec. Instanța a dispus eliberarea domnului Tas în prima sa audiere la sfârșitul lunii martie. Judecătorii cazului său au fost eliminați din funcție în aceeași zi. El a fost reținut într-o nouă anchetă, pe când se pregătea pentru eliberarea sa dintr-o închisoare din Istanbul. El este încă în închisoare, așteptând următorul său proces.
Există atât de mulți scriitori, jurnaliști și alți profesioniști în închisorile turcești, încât au fost eliberați 38 000 de deținuți condamnați pentru fraudă, viol, furt, jaf și extorcare înainte de a-și termina sentințele pentru a le face loc.
Vizitatorii primesc dreptul de a petrece 20 de minute cu un deținut. Incluzând transferul deținutului din celula sa în sălile de vizitare și înapoi, totul durează aproximativ o oră. Pentru a vedea 20 de prizonieri, trebuie să te afli în apropiere câteva zile. Deoarece în închisoare nu sunt permise mâncare sau băuturi, ţin în mașină biscuiți.
Deseori vizitez închisoarea Silivri, care este la aproximativ 97 de kilometri de casa mea din Istanbul. Trec prin toate verificările de securitate, inclusiv o scanare a retinei. Controalele de intrare sunt cele mai grele pentru mine. De la un accident de tren de acum câțiva ani, folosesc membre protetice, care au declanșat un zgomot puternic al dispozitivelor de securitate.
Îmi este permis să port doar un notebook și un stilou. Deținuții nu au voie să scrie în carnetul meu sau să împărtășească orice fel de notițe în scris. Iau notițe despre ceea ce ar dori să le transmită celor dragi și avocaților.
Regulile vizitei continuă să se schimbe. De exemplu, zilele de vizitare sunt miercuri și joi, însă oficialii închisorii pot decide să interpreteze „și” ca „sau”. Chiar și gardienii închisorii se tem. Dacă cereți un pahar de apă, ei nu vă vor da, pentru a evita acuzațiile de a fi drăguți cu opoziția. Mulți au fost concediați după lovitura de stat.
Dezbrăcarea, la perchezițiile deținuților, este ceva comun. Guvernul emite în mod obișnuit fotografiile deținuților încătușați de la spate. Amnesty International și Human Rights Watch au raportat adeseori despre maltratarea și torturarea deținuților. Deținuții sunt făcuți să stea pe genunchi, bătuți cu bastoane și lipsiți de somn până când semnează declarațiile puse în fața lor.
Accesul la îngrijiri medicale în închisoare este arbitrar. Simptomele unei boli sunt determinate nu de către medic, ci de ministerul justiției! Pentru a merge la un doctor, deținuții grav bolnavi petrec orele înghesuiți într-un van, cu mâinile îndoite la spate.
Indivizii L.G.B.T.I. sunt izolați pentru a nu „ne infecta cu SIDA și sifilis”. În 2015, 43 de persoane s-au sinucis în închisorile din Turcia. În 2016, numărul a crescut la 66, potrivit datelor guvernamentale.
Deținuții nu au nici o intimitate, nici măcar accesul la o toaletă privată. Camerele de supraveghere au in cadru ușa, fereastra și paturile celulei; Deținuții sunt supravegheați chiar și în timpul somnului. Acoperirea ferestrelor celulei cu ziare sau montarea unei perdele este interzisa.
În ciuda detențiilor arbitrare îndelungate – în unele cazuri, până la 10 luni – nu au fost formulate acuzații. Deținuții au voie să vorbească cu avocații lor doar o oră pe săptămână. Mulți nu își pot permite un avocat, iar unii avocați desemnați deținuților de către stat nu dau dovadă de prea mult interes.
Deținuții nu au voie să scrie scrisori. Nici măcar nu li se permite să se adune pentru o pauză în curtea închisorii. Deținuții au dreptul la 10 cărți pe săptămână, dar primesc o carte pe lună. Am auzit un deținut căruia i s-a spus: „Cartea nu este disponibilă, dar autorul este aici dacă ești interesat”.
(*) Safak Pavey este membru al Parlamentului turc din partea Partidului Popular Republican.
https://www.nytimes.com/2017/07/14/opinion/turkey-erdogan-prison.html
