Michael Flynn, fost consilier pentru securitate națională al lui Trump, ar fi negociat predarea lui Gulen către guvernul turc.

Un important consilier al președintelui american Donald Trump este anchetat pentru că ar fi discutat despre o eventuală predare a clericului turc Fethullah Gulen către autoritățile de la Ankara, în schimbul unei sume de până la 15 milioane de dolari, relatează vineri dpa, citând presa americană.

Ancheta procurorului special privind presupusa ingerință rusă în alegerile prezidențiale de anul trecut din SUA examinează aceste informații în contextul investigațiilor asupra lui Michael Flynn, fost consilier pentru securitate națională al lui Trump.

FBI a cerut informații despre o întâlnire din decembrie 2016 dintre Flynn și reprezentanți turci din New York, la care s-a discutat despre transportarea lui Gulen cu un avion privat la o închisoare de pe o insulă turcească, a precizat pentru Wall Street Journal o sursă apropiată poliției federale americane.

Gulen, acuzat de guvernul turc de orchestrarea puciului eșuat de anul trecut, are drept de ședere permanentă în SUA, iar Turcia cere insistent extrădarea sa.

Flynn a fost nevoit să demisioneze la doar câteva săptămâni după instalarea sa în funcție, acuzat că a mințit în legătură cu contactele sale cu ambasadorul rus. Activitățile sale din trecut de lobby în favoarea Turciei au ajuns în vizorul autorităților anul acesta, după ce s-a aflat că în 2016 societatea sa de consultanță a prestat servicii pentru o firmă deținută de un om de afaceri turc, servicii de pe urma cărora ar fi putut avea de beneficiat guvernul de la Ankara. Flynn nu și-ar fi declarat aceste activități în conformitate cu legislația SUA. Duminică, NBC News a relatat că anchetatorii au adunat suficiente dovezi pentru a-i pune sub acuzare atât pe Flynn, cât și pe fiul său. Agerpres

––––––––––––-

http://adevarul.ro/international/in-lume/wsj-michael-flynn-negociat-predarea-luifethullah-gulen-schimbul-15-milioane-dolari-1_5a05b78e5ab6550cb806141d/index.html

http://www.digi24.ro/stiri/externe/sua/michael-flynn-anchetat-pentru-ca-ar-fi-negociat-predarea-lui-gulen-826892

http://www.mediafax.ro/externe/michael-flynn-anchetat-pentru-ca-ar-fi-negociat-predarea-lui-fethullah-gulen-catre-autoritatile-turce-16815754