Audrey Azoulay - politician de stânga, specialist în cinematografie și fost ministru francez al Culturii.

Audrey Azoulay, politician de stânga, născută într-o familie franco-marocană și a cărei copilărie a fost marcată de lecturi diverse, specialist în cinematografie, a fost aleasă vineri în funcția de director general al UNESCO. Ea a fost ministru al Culturii într-un guvern socialist al Franței, timp de un an și trei luni, până în mai 2017, informează AFP. Și-a depus candidatura la șefia Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) in extremis, în luna martie, considerând că „Franța este foarte ‘legitimă’ în privința culturii, a educației și a științelor”.

În timpul campaniei sale, l-a citat adeseori pe politicianul francez Leon Blum (1872-1950), o personalitate a socialismului, potrivit căruia UNESCO ar trebui să fie „conștiința Națiunilor Unite”.

Audrey Azoulay s-a consacrat pe deplin alegerilor pentru funcția de director general al UNESCO abia după ce a părăsit funcția de ministru al Culturii, în urma victoriei repurtate în luna mai de Emmanuel Macron în alegerile prezidențiale din Franța.

A fost desemnată ministru al Culturii în februarie 2016. A fost o nominalizare surprinzătoare, întrucât Audrey Azoulay, o apropiată a președintelui de atunci al Franței, Francois Hollande, era puțin cunoscută de publicul larg și nu avea experiență politică.

Audrey Azoulay s-a născut pe 4 august 1972 la Paris, într-o familie de evrei marocani, originară din Essaouira. Tatăl ei este bancherul și politicianul Audrey Azoulay, consilier al actualului rege al Marocului, dar și al tatălui acestuia, fostul rege Hassan al II-lea. Mama ei este scriitoarea Katia Brami. Familia ei a fost profund implicată în cultura cărților și a dezbaterilor.

Se poate mândri cu un CV impresionant: a absolvit Ecole Nationale d’Administration, care formează elitele franceze, a obținut o diplomă de masterat în gestiunea organizațiilor la Universitatea Paris Dauphine și o alta la universitatea britanică Lancaster, a absolvit celebra facultate de științe politice (Science-Po) din Paris. A lucrat în timpul studiilor sale universitare în sectorul bancar, o experiență despre care a spus însă că a „detestat-o”. A fost apoi magistrat la Curtea de Conturi, după ce a ocupat mai multe funcții în Direcția Mass-Media din cadrul Ministerului Culturii din Franța.

S-a angajat la Centrul Național al Cinematografiei (CNC) din Franța, în calitate de director financiar, în 2006, înainte de a deveni, din 2011 până în 2014, numărul doi în ierarhia acestui organism însărcinat cu implementarea sistemului de finanțare a creației cinematografice franceze.

Excepția culturală

„Este o femeie strălucită și plină de pasiune, o prietenă a artiștilor și a creației”, a declarat în 2014 Frederique Bredin, președintele CNC.

„Ceea ce m-a construit cel mai mult în sens profesional a fost cinematografia”, spunea Audrey Azoulay, care a apărat cu fermitate excepția culturală franceză – concept din dreptul internațional și politica culturală – în fața giganților americani din acest domeniu de activitate.