În Turcia, realitatea depăşeşte orice închipuire. O fetiță care a venit la penitenciar împreună cu mama sa, a fost reținută de către jandarmii penitenciarului pe motivul că purta un tricou cu poza Mikey Mouse și cu inscripția ,,My Dad My Hero” (tatăl meu este eroul meu). Fetița a fost reținută împreună cu mama sa.

Faptele au ajuns în opinia publică prin reţelele de socializare. De pe contul Twiter al unui avocat s-a aflat că această fetiţă fetiță  care a purtat un tricou cu inscripția menționată a fost arestată în penitenciar sub acuzația de: ,,Vină și lăudarea vinovatului”.

Avocatul care a distribuit această situaţie a mai precizat : „Mi-a sunat telefonul. Clienta mea, plângând, mi-a spus că au arestat-o pe ea și pe fiica sa. Am întrebat-o ce s-a întâmplat, mi-a zis că nu poate să vorbească și să vin repede. După ce am ajuns (la penitenciar n.n) am aflat motivul.”

Reamintim că persoanele care purtau tricouri cu inscripția HERO au fost arestate, dar este pentru prima oară când din acest motiv e arestat un copil.