Sute de persoane au manifestat duminică la Istanbul împotriva victoriei lui „da”, anunțată de autorități, la referendumul de la 16 aprilie asupra extinderii prerogativelor președintelui turc, Recep Tayyip Erdogan, transmite AFP.Referendumul privind această reformă constituțională s-a încheiat cu o victorie mai slabă pentru Erdogan decât se aștepta, cu aprobarea a 51,41% dintre votanți. Opozanții afirmă că rezultatul trebuia să fie invers într-un scrutin corect.Aproape o mie de simpatizanți ai principalului partid turc de opoziție, Partidul Republican al Poporului (CHP), au manifestat în emblematica Piață Taksim împotriva rezultatelor anunțate ale votului.

Manifestația a coincis cu împlinirea a 97 de ani de la instaurarea Parlamentului turc, dată celebrată ca Ziua Suveranității naționale.

 

Pe malul celălalt la Bosforului, în cartierul istoric Kadikoy, alte sute de manifestanți și-au exprimat nemulțumirea față de rezultatele referendumului. „Anulați referendumul!”, se putea citi pe o pancartă.”Este foarte important să fim aici pentru a apăra principiile fundamentale al republicii”, a declarat Bahattin Soydar, un simpatizant al CHP care a manifestat în Piața Taksim.

imageResize 2

 „Istoria nu îi va uita niciodată pe parlamentarii care au permis să se încredințeze suveranitatea națiunii unei singure persoane”,

( Kemal Kilicdaroglu)

Rezultatul scrutinului a fost contestat de opoziție după ce Înaltul Consiliu Electoral a decis în ultimul minut al zilei votului să considere valabile buletinele de vot fără ștampila

oficială.Recursul a fost însă respins la scurt timp de Înaltul Consiliu Electoral. Opoziția a anunțat că va prezenta această chestiune în fața Consiliului de Stat.Parlamentul de la Ankara a ținut duminică o ședință specială care a dat prilejul unor dezbateri furtunoase între liderul CHP, Kemal Kilicdaroglu, și premierul Binali Yildirim.

„Istoria nu îi va uita niciodată pe parlamentarii care au permis să se încredințeze suveranitatea națiunii unei singure persoane”, a avertizat Kemal Kilicdaroglu în cursul acestei ședințe.