Președintele turc Recep Tayyip Erdogan va prelua conducerea Partidului Justiție și Dezvoltare (AKP), de guvernământ, la congresul ce va avea loc la sfârșitul săptămânii, actualul lider și prim-ministru Binali Yildirim urmând să devină adjunctul său, transmite DPA, preluând presa turcă de joi.

Conform relatărilor posturilor NTV și A Haber, Binali Yildirim va continua să joace un rol proeminent după congresul de duminică de la Ankara.

Erdogan va redeveni membru al AKP, printre ai cărui fondatori s-a aflat, dar din care a fost obligat să demisioneze în 2014 după ce a fost ales președinte al țării. Erdogan și-a păstrat însă influența asupra partidului în ultimii doi ani și jumătate.

Reforma constituțională aprobată luna trecută prin referendum a extins considerabil puterile președintelui și a eliminat obligativitatea ca acesta să nu facă parte dintr-un partid politic.

Opoziția a acuzat fraudarea referendumului, încheiat cu un rezultat la limită în favoarea extinderii prerogativelor lui Erdogan.

Recep Tayyip Erdogan se află la conducerea Turciei din 2003, anul în care a devenit prim-ministru.După următoarele alegeri legislative vor intra în vigoare majoritatea prevederilor

constituționale suplimentare, inclusiv cele care extind prerogativele prezidențiale și desființează funcția de prim-ministru.

Grupuri de opoziție avertizează însă asupra erodării mecanismelor de control reciproc între instituțiile statului.

Sursă:Agerpres