Gruparea jihadistă Statul Islamic (SI) a revendicat atacurile comise duminică asupra a două biserici creștine din Egipt și soldate, conform unui bilanț provizoriu, cu 36 de morți și peste o sută de răniți, relatează agențiile internaționale de presă. ‘Echipe ale Statului Islamic au condus atacurile împotriva a două biserici, la Tanta și Alexandria’, a anunțat agenția de propagandă a SI, Amaq, într-un comunicat distribuit pe rețelele de socializare.În ambele atacuri s-a produs o explozie în incinta bisericilor, cel puțin în cazul celui de-al doilea atentat autoritățile confirmând că a fost executat de un terorist kamikaze care și-a detonat centura explozivă.Primul atac a vizat o biserică creștină coptă din orașul Tanta, situat în Delta Nilului, bilanțul victimelor fiind până în prezent de 25 de morți și 78 de răniți.Al doilea atac a fost comis câteva ore mai târziu împotriva bisericii creștine Sfântul Marcu din orașul Alexandria, ultimul bilanț al victimelor fiind de 11 morți și 35 de răniți. Papa Teodor al II-lea al Alexandriei a participat la slujba din această biserică și a plecat de acolo cu puțin timp înaintea deflagrației.

Aceste atentate asupra bisericilor creștine din Egipt survin cu trei săptămâni înaintea vizitei pe care Papa Francisc o va efectua în această țară. Un al doilea atac asupra unei biserici creștine; bilanțul primului atac a crescut la 25 de morți

Cel puțin 11 persoane au fost ucise și alte câteva zeci sunt rănite în urma unui atentat comis duminică asupra unei biserici creștine din orașul egiptean Alexandria și care survine la scurt timp după încă un atac asupra unui lăcaș de cult creștin în Egipt, relatează agențiile internaționale de presă.În ambele atacuri s-a produs o explozie în incinta bisericilor. Potrivit Ministerului egiptean al Sănătății, atacul de la Alexandria a vizat biserica Sfântul Marcu.Odată cu anunțul privind acest al doilea atentat a fost comunicat și ultimul bilanț al victimelor atacului precedent asupra unei biserici din orașul Tanta, situat în Delta Nilului, numărul morților ajungând la 25 și cel al răniților la 78. Explozie la o biserică în Egipt: Bilanțul a urcat la 21 de morți și 50 de răniți

Bilanțul morților exploziei produse într-o biserică din orașul egiptean Tanta, în Delta Nilului, a urcat la 21 și de asemenea la 50 de răniți, a anunțat televiziunea de stat duminică, informează Reuters.Nu a existat o revendicare imediată a responsabilității pentru această explozie și cauza ei nu era încă cunoscută.Explozia, calificată de guvernatorul regiunii drept „atentat”, a avut loc cu o săptămână înaintea Paștelui coptic ortodox și în aceeași lună în care este programată o vizită a papei Francisc în Egipt. (Agerpres)


http://www.lalibre.be/dernieres-depeches/afp/egypte-l-ei-revendique-les-attentats-contre-deux-eglises-58ea3072cd70e80512bf671a

https://parismatch.be/actualites/societe/31063/egypte-deux-attaques-a-bombe-eglises-coptes-revendiquees-daech