Cele 26 de țări membre ale Spațiului Schengen vor implementa un sistem informatic unitar pentru controlul intrărilor și ieșirilor, a decis miercuri Parlamentul European. Măsura se aplică și României și Bulgariei, care nu fac încă parte din Spațiul Schengen, precizează AFP.

Foto 2 Diaz
Raportorul pentru textul supus aprobării Parlamentului European, conservatorul spaniol Augustin Diaz de Mera Garcia Consuegra, a explicat că obiectivele sunt „ameliorarea controlului frontierelor externe, combaterea imigrației ilegală și facilitarea gestionării fluxurilor migratorii”, precum și „contribuția la prevenirea și anchetarea crimelor terorist

Sistemul urmează să fie operațional din 2020 și va înregistra numele, numerele de pașaport, amprentele digitale și fotografiile tuturor cetățenilor din afară care se prezintă la frontierele Spațiului Schengen, indiferent dacă sunt obligați sau nu să aibă vize. Astfel, se va putea controla mai eficient respectarea duratelor maxime de sejur în Uniunea Europeană pentru cetățenii altor state, adică 90 de zile repartizate pe o perioadă totală de 180 de zile, eventuala expirare a vizelor și interdicțiile de intrare.

La informațiile stocate în noul registru vor avea acces polițiile de frontieră, autoritățile care eliberează vize și structura europeană de poliție Europol.

Parlamentul European introduce un registru comun pentru Schengen, România și Bulgaria al intrărilor și ieșirilor din UE

Raportorul pentru textul supus aprobării Parlamentului European, conservatorul spaniol Augustin Diaz de Mera Garcia Consuegra, a explicat că obiectivele sunt „ameliorarea controlului frontierelor externe, combaterea imigrației ilegală și facilitarea gestionării fluxurilor migratorii”, precum și „contribuția la prevenirea și anchetarea crimelor teroriste”. El a reamintit cazul tunisianului Anis Amri, autorul atacului de la târgul de Crăciuni din Berlin, din 19 decembrie 2016, care a intrat și a ieșit din UE sub 15 identități diferite. Sistemul informatic comun va facilita depistarea unor astfel de infractori.

Comisarul european pentru afaceri interne, Dimitris Avramopoulos, a declarat că „este esențial (…) să știm exact cine revine” în Europa, pentru ca spațiul Schengen să fie „durabil și sigur”. Ministrul francez de interne Gerard Collomb a salutat adoptarea inițiativei prezentate de Franța după atentatele din 2015.

În legislativul european au existat și obiecțiuni la implementarea noului sistem. Crearea unei baze de date de o asemenea amploare este „lipsită de sens, costisitoare și disproporționată”, a afirmat europarlamentarul ecologist german Jan Philipp Albrecht. Doi colegi de-ai săi francezi, conservatorii Rachida Dati și Brice Hortefeux, au susținut însă că ar trebui să fie înregistrate intrările și ieșirile tuturor, fie cetățeni europeni, fie străini cu reședința în Uniunea Europeană.