Cele mai înalte autorități militare și guvernamentale turce au decis miercuri să-i înlocuiască pe șefii armatelor terestră, aeriană și navală, la un an după tentativa de puci, au relatat canalele de televiziune de știri NTV și CNN-Turk, preluate de AFP.

Decizia în acest sens a fost luată în cadrul unei reuniuni a Consiliului militar suprem (YAS), prezidată de premierul Binali Yildirim și în prezența liderilor armatei, între care șeful Statului major, Hulusi Akar, și a mai multor miniștri.

Urmează ca președintele țării Recep Tayyip Erdogan, care avea prevăzut pentru miercuri seara un dineu de lucru cu membrii YAS, să aprobe oficial deciziile luate în cursul reuniunii de la Ankara.

Comandantul forțelor terestre, Salih Zeki Colak, cel al forțelor aeriene, Abidin Unal, și cel al marinei militare, Bulent Bostanoglu, vor fi înlocuiți de Yasar Guler, Hasan Kucukakyuz și Adnan Ozbal, respectiv, a precizat CNN Turk.

Reuniunea de patru ore a fost cea de-a treia ședință a YAS după puciul eșuat de la 15 iulie 2016, atribuit de Ankara predicatorului exilat în SUA Fethullah Gulen, care dezminte aceste acuzații. După puci a urmat un val de epurări, în special în armată, din care 149 de generali și amirali — adică aproape jumătate din numărul ofițerilor cu acest rang — au fost îndepărtați. Aceste schimbări au sporit controlul autorităților civile asupra armatei altădată atotputernică. Un alt semn în acest sens este faptul că reuniunea YAS a avut loc la palatul Cankaya, reședința de la Ankara a premierului, și nu la cartierul general al armatei.

Tot după puciul ratat s-a introdus și o altă reformă care a crescut numărul de responsabili civili în cadrul YAS, la care participă acum, în afara prim-ministrului, cei cinci vicepremieri și miniștrii apărării, afacerilor externe, de interne și al justiției, menționează AFP.