Într-un sat care aparținede județul Van (estul Turciei), trei săteni au fost arestați și torturați sub acuzația că ar fi teroriști. După ce s-a înțeles că cei trei săteni sunt nevinovați, au fost lăsați în libertate.

Pe data de 9 Iunie, în timp ce cei trei săteni se întorceau de la cules ciuperci din orașul Gevaș (Van), au fost arestați de către autorități și torturați. După ce s-au publicat fotografiile făcute  în timpul torturii, au fost lăsați în libertate. Aceste torturi aplicate asupra sătenilor nevinovați au fost criticate în parlamentul turc, după ce ele au fost făcute publice.

Cemal Aslan, unul dintre cei trei săteni care au fost arestați şi torturați, este tatăl a trei copii. În urma loviturilor la care a fost supus, lui Cemal i s-a rupt septul nazal și i s-a spart timpanul unei urechi.

Fotografiile în care sunt  vizibili   cei trei săteni supuși torturilor, au fost publicate pe adresele de socializare ale unor persoane  apropiate de politica lui Erdogan, având drept scop defăimarea acstor persoane. defăimare. Odată cu publicarea acestor fotografii, cei trei săteni au fost declarați teroriști fără să existe nici o dovadă.

Jurnalistul Fatih Tezcan, care este cunoscut drept o persoană apropiată de Erdogan, a publicat și el aceste fotografii pe adresa sa de Twiter adăugând un comentariu ,,Persoana care a tras cu un „agheu” în Secția de Poliție a orașului Gevaș-Van, a fost prinsă. Vedeți cum acest inculpat se dă cu capul de pereți zicând ,,lăsați-mă să mor”

[Haber görseli]