Adunare Generală a UNI EuropaMedia, Entertainment&Arts, la Bruxelles, în perioada 14 – 16 octombrie; politizarea instituțiilor publice de media și fake news, printre teme.

Reprezentanții UNI Europa Media, Entertainment & Arts vor dezbate cadrul Adunării Generale ce se desfășoară în perioada 14-16 octombrie, la Bruxelles, o serie de probleme din domeniu, precum politizarea instituțiilor publice de media, modul de funcționare a dialogului social, media pluralismul, condițiile de muncă, retribuirea corectă a angajaților, fake news, informează FAIR MediaSind.

„Situația gravă din România privind politizarea instituțiilor publice de media, blocarea negocierilor Contractului Colectiv de Muncă din sector, discriminările produse de noua lege a salarizării bugetarilor vor face obiectul unei rezoluții de urgență a Congresului”, precizează reprezentanții MediaSind.

UNI Europa Media, Entertainment & Arts este o organizație ce reprezintă peste 7 milioane de lucrători din domeniul Cultura și Mass-Media, din 50 de țări europene.