Secretarul executiv al PNL, Radu Carp, a declarat că România trebuie să respecte drepturile omului în cazul tuturor cetățenilor străini și că MAE nu se poate transforma în organ de urmărire penală.

După ce baschetbalistului turc Enes Kanter i-a fost restricționat accesul sâmbătă, în România, deoarece autoritățile din Turcia i-au anulat pașaportul sportivului care este considerat un dușman al regimului Recep Erdogan, secretarul executiv al PNL, Radu Carp, a declarat că România trebuie să respecte drepturile omului în cazul tuturor cetățenilor străini și că MAE nu se poate transforma în organ de urmărire penală.

Într-un răspuns transmis EVZ, Ministerul Afacerilor Externe precizează că a fost notificat, în data de 19 mai 2017, de către Ambasada Republicii Turcia la București cu privire la anularea pașaportului cetățeanului turc în cauză.

Notificarea respectivă a fost transmisă instituțiilor naționale cu competențe în supravegherea și controlul frontierei de stat (Poliția de Frontieră – n.r.)

„Conform procedurilor standard și uzanțelor în astfel de situații, rolul Ministerului Afacerilor Externe se rezumă la transmiterea corespondenței primite de la misiunile diplomatice acreditate în România, în cazul de față de la Ambasada Turciei la București, către autoritățile române competente”, precizează sursa citată.

Acuzațiile politicianului liberal

Carp precizează că pe 20 mai autoritățile române nu l-au lăsat pe cetățeanul turc Enes Kanter să intre în România, motivând că acesta nu are un pașaport valid, în condiţiile în care autoritățile turce i-au anulat documentul, aşa cum a informat MAE, iar acesta a trimis o solicitare Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.

Carp arată că problema s-a remediat prin plecarea cetăţeanului turc în SUA.

„MAE nu se poate transforma în organ de urmărire penală al altor state şi nici măcar al României. Pentru măsurile de reținere, respectiv de punere în aplicare a invalidării pașaportului, este nevoie de o bază legală prin care o instanță judecătorească din România recunoaște, pe baza probelor administrate ori ca urmare a solicitării punerii în aplicare a unei decizii judecătorești din statul de origine, că persoana respectivă reprezintă un pericol public şi că este nevoie să se ia o măsură împotriva ei. În caz contrar, nu se respectă drepturile omului. Chiar şi în situaţia în care o instanţă judecătorească din Turcia ar fi decis anularea unui paşaport al unui cetăţean al său, MAE nu putea acţiona în acest mod. Autorităţile române nu sunt cutia poştală a solicitărilor de orice fel ale unor guverne terţe. Dacă autorităţile de la Ankara ar fi cerut asasinarea respectivilor cetăţeni, cele de la Bucureşti s-ar fi conformat necondiţionat?”, precizează Radu Carp, într-un comunicat, arată agerpres.ro.

erdo

Liberalul semnalează că este pentru a doua oară când autoritățile române aleg să procedeze astfel, după ce, pe 20 martie, i-au reținut pașaportul altui cetățean turc, Cesur Soner.

„Solicitarea MAE adresată IGPF a fost făcută în baza unui act, acord sau document primit de la autorităţile turce şi, în caz afirmativ, care este conţinutul acestei solicitări? Există la MAE o listă de cetăţeni turci ale căror paşapoarte sunt sau pot fi anulate ori reţinute de autorităţile române? În caz afirmativ, această listă este rezultatul unui act, acord sau document primit de la autorităţile turce sau agreat cu acestea?”, întreabă Radu Carp.

Baschetbalistul turc Enes Kanter ar fi trebuit să participe la turul global al Enes Kanter Light Foundation a cărei misiune este să stimuleze conștientizarea și să ajute la dezvoltarea copiilor prin educație, reducerea sărăciei și armonie socială pe tot globul.

Baschetbalistul turc Enes Kanter, jucător în NBA la Oklahoma City Thunder, a revenit duminică în Statele Unite după ce cu o zi înainte i-a fost interzisă intrarea în România ca urmare a anulării paşaportului său de către statul turc, motivată, potrivit lui, de criticile sale la adresa preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, potrivit AFP.


Sursa: http://evz.ro/carp-baschetbalist-turc-mae.html