O serie de imagini de la prima auto-operație de hernie din lume (chirurg dr. Alexandru Tzaicu), precum și fotografii medicale vechi (1890 – 1910) realizate de Nestor Heck, „fotograful lui Mihai Eminescu”, vor putea fi văzute în premieră în cadrul unei expoziții la Haart Studio.

Vernisajul expoziției „Medicina în fotografia de secol XIX”, care va avea loc vineri, 30 septembrie, la ora 19,00, face parte din programul Nopții Albe a Galeriilor 2016 și este organizat de platforma Fotografiemedicala.ro, împreună cu Asociația SMART MED.

Fotografiile semnate de Nestor Heck, precum și alte câteva imagini care prezintă pacienți și patologii au fost salvate, îngrijite și arhivate de dr. Richard Constantinescu, coordonator al Fototecii medicinei românești și cadru didactic la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași. Expoziția va putea fi vizitată până pe 14 octombrie în str. Vasile Lascăr, nr. 63, București.

Cu ocazia Nopții Albe a Galeriilor — 30 septembrie, programul de vizitare va fi cuprins între orele 19,00 și 03,00, iar în celelalte zile expoziția va putea fi văzută între orele 10,00 și 20,00, cu o programare prealabilă printr-un e-mail trimis la adresa office@smart-med.ro.