Centristul proeuropean Emmanuel Macron și candidata Frontului Național (FN, extrema dreaptă), antieuropeana Marine Le Pen, s-au clasat, la primul tur de scrutin din 23 aprilie a.c. pe primele două locuri. Ei se vor înfrunta în palpitanta cursă prezidenţială din Franţa, care este extrem de importantă şi pentru soarta Uniunii Europene.

„Acest rezultat marchează la prima vedere o respingere a partidelor tradiționale”, notează AFP.

Favorit al acestui duel final, Emmanuel Macron, fost ministru al economiei în vârstă de 39 de ani, o devansează cu 23-24% pe Marine Le Pen, 48 de ani, creditată cu 21,8-22% din voturi, potrivit estimărilor a trei sondaje de opinie.

C-IyXuoXUAAUyUPPentru a descrie victoira lui Macron jurnaliştii s-au întrecut în folosirea unor metafore cosmogonice şi sportive, presa compară calificarea celor doi în turul doi cu un adevărat « big bang »politic, lăsând dreapta KO şi stânga la pământ.

Reamintim că François Fillon, creditat de dreapta republicană în primare, a fost serios zguduit de scandalul presupuselor angajării fictive ale unor rude, inclusiv a soţiei sale. Eşecul dreptei (în condiţiile în care atât fostul premier Alian Juppe cât şi fostul preşedinte N. Sarkozy au fost scoşi din cursă de Fillon ) este fără precedent.

Jean-Luc Mélenchon, (19-20,3 % ), a avut o ascensiune remarcabilă şi rămâne candidatul nepuspuşilor, al celor care sunt împotriva „racilelor” politicii. El a fost la doar câteva procente de râvnitul loc doi, cel care l-ar fi calificat în finale. Cea mai jenantă înfrângere a suferit-o stânga socialistă, care, îl desemnase pe Benoit Hamon-6 % (o figură politică mai puţin proeminentă) să îi poarte stindardul.

Morala fabulei este în primul rând faptul că luptele intestine din partidele mari ( de dreapta şi de stânga) au reuşit să torpileze candidaţii posibili, aducând pe liste două alegeri care s-au dovedit nepotrivite.

 

Divizarea şi lupta pentru putere au dinamitat dinlăutru partidele mari.

Pe de altă parte însă, este de reflectat cum Emmanuel Macron, fost ministru în guvenul de stânga dar cu un trecut marcat de buna cunoaştere a sistemului bancar de înalt nivel, economist inspirat şi capabil să însufleţească masele de tineri, s-a despărţit la timp de Francois Hollande, reuşind într-un timp record să îşi creeze propria mişcare politică într-o ţară care părea oarecum condamnată să accepte numai existenţa partidelor tradiţionale.

Sau mai bine zis este de reflectat dacă nu aveam de a face cu o schimbare de substanţă a unei idei de stânga, mai liberale, pro europene, mai deschise şi desprinsă de vechile anchilozări ale Partidului Socialist.

Aşadar noul favorit este un fost socialist (sau poate încă? Pe ici pe colo, prin politicile sale sociale anunţate?), un fost ministru în guvernul de stânga al PS, un centrist (dar nu legat neapărat de partidul lui F. Bayrou), un european, cu un puternic sprijin în masele de tineri, cu o cariera strălucită de economist.

648x415_emmanuel-macron-parc-expositions-23-avril-2017

Despre candidata extremei drepte, Marine Le Pen, nu adaug nimic de astă dată, îi vom dedica un articol separat. Ei , şi întregului complex antieuropean, dus cu minciuni măiestrite şi mai ales cu o iresponsabilitate evidentă. Mizând fie pe fanatism şi pe rejectarea tradiţională a „străinilor”, fie pe un antieuropenism ipocrit, în condiţiile în care doamna Le Pen şi-a plătit subordonaţii din fonduri deturnate chiar de la organismele europene. Acest curent care pare doar naţionalist, este popular în Franţa, fiind motivat şi de o xenofobie genuină a maselor din mediu tradiţional,din micile aşezări situate departe de centrul cosmopolit, dar şi de partea vizibilă a eşecului birocraţiilor europene.

Un capitol special va fi dedicat de noi, revistei presei franceze căci, de multă vreme un subiect nu a făcut să declanşeze o asemenea poftă de comentarii…

(de la Paris, Cleopatra Lorinţiu. 23 aprilie 2017)

http://www.20minutes.fr/elections/presidentielle/2055383-20170424-resultats-presidentielle-france-secouee-big-bang-selon-presse