Istoricul Karacsony Istvan a declarat  că aceste fresce au fost descoperite în timpul unui studiu de istoria artei ce stă la baza unui proiect de restaurare a castelului, care urmează să fie depus pentru finanțare europeană.

Fresce unice în Transilvania, care sunt o raritate și la nivel științific, au fost descoperite în cadrul unui studiu de istoria artei realizat de specialiștii Muzeului Județean Mureș la Castelul Rákóczi-Bornemisza din Gurghiu, edificiu construit în secolul XVII de principele Transilvaniei, Gheorghe Rákóczi I.

 

‘Cele mai aparte descoperiri au fost frescele, care sunt o raritate și la nivelul științific, la nivelul tratării istoriei artei, pentru că pictorul, în momentul pictării lor, s-a inspirat după un tratat iezuit despre buna guvernare. Este un lucru singular la nivelul picturii de la începutul secolului XVIII-lea din Transilvania. Tot ce se vede acum sunt niște casete de cercetare, urmează să aibă loc cercetarea mai extinsă și punerea în valoare a stratului mural. Atunci vom avea mai multe detalii, până atunci trebuie să ne mulțumim cu câteva detalii de vrejuri, câteva detalii figurative’, a arătat Karacsony Istvan.

El a spus că în casetele de studiu se regăsește figura unui farmacist, care este o aluzie la bunul guvernator, întrucât ‘cum farmacistul reușește să vindece oamenii bolnavi, așa și un bun guvernator al societății poate să aibă influențe pozitive asupra zonei guvernate’.

Potrivit istoricului de artă, nu se știe cine este autorul picturii, pentru că la începutul secolului al XVIII-lea semnarea operelor monumentale nu era un obicei.

 

muzeul‘Nu știm cine a executat frescele fiindcă ar trebui să fie o situație deosebit de norocoasă ca istoricul de artă, în acest context și în această perioadă, să afle autorul. Frescele nu au fost semnate, nu era practica semnării operelor de pictură monumentală în acea perioadă. Eventual din surse, din conspectarea mai profundă a surselor scrise, vom putea afla mai multe. Știm doar că tratatele de unde sunt inspirate aveau și părți cu gravuri. O parte din picturi sunt de la începutul secolului XVIII-lea, dar avem și picturi realizate cu șablonul, în cursul secolului XIX’, a precizat Karacsony Istvan. Castelul din Gurghiu a fost iniţial un conac construit la poalele cetăţii de principele Transilvaniei Gheorghe Rákóczi I în perioada domniei sale, între 1630-1648, şi avea rolul de a-l adăposti pe parcursul partidelor de vânătoare.

imageResize(1)După ce castelul a stat un timp părăsit, domeniul Gurghiului intră, în anul 1717, în posesia familiei Bornemisza, când Ioan Bornemisza devine vicecancelarul ţării şi îl primeşte pentru 99 de ani. În 1835, după expirarea perioadei de 99 ani de folosinţă, statul a recuperat domeniul de la familia Bornemisza, după care castelul şi clădirile anexe au fost renovate pentru transformarea ansamblului într-un castel de vânătoare al prinţului succesor Rudolf. După sinuciderea prinţului Rudolf, în 1893 în clădirile castelului a fost inaugurată o şcoală silvică.

Cercetările au scos la iveală că fiecare dintre membrii familiei Bornemisza care au stăpânit castelul şi-au adus aportul la dezvoltarea domeniului, prin adăugarea de noi clădiri ansamblului, dar şi prin construirea de fabrici de hârtie şi de porţelan.

 

Istoricii susţin că perioadele de înflorire ale domeniului Gurghiului au alternat cu cele de distrugere, iar Revoluţia din 1848 a jucat de asemenea un rol important în viaţa castelului din Gurghiu.

Castelul avea la etaj o sală festivă, cameră de biliard, camere de dormit, sufrageria dinspre parc, salon, camere de oaspeţi, iar la parter camere de spălat, cuptor, bucătăria, sufrageria administraţiei domeniale, camera judelui curţii şi cea a preotului. În curte mai exista şi „Micul palat”, o încăpere cu cinci ferestre înspre parc, ai cărei pereţi au fost decoraţi cu 33 de picturi în ulei.Agerpres,

http://www.muzeumures.ro/main.php?section_id=30

http://www.castelintransilvania.ro/castelul-bornemissza-gurghiu-.html