Două persoane au fost ucise și alte șase rănite după ce au fost înjunghiate vineri în orașul finlandez Turku de un individ ce pare a fi un imigrant, a anunțat poliția locală la o conferință de presă, relatează ediția online a postului YLE. Atacul a avut loc în Piața Puutori, situată în centrul acestui oraș din sud-vestul Finlandei. Atacatorul a fost împușcat în picior de un polițist și a fost arestat.

Poliția a anunțat la scurt timp după incident că a început o operațiune de căutare al altor posibili agresori sau complici și a cerut populației să evite centrul orașului Turku. Dar, la conferința de presă, ministrul de interne Paula Risikko a spus că acum respectiva zonă poate fi considerată sigură.

Ea a mai menționat că deocamdată nu se știe identitatea agresorului, dar se lucrează pentru stabilirea ei împreună cu autoritățile însărcinate cu imigrația, acesta fiind aparent un imigrant.

De asemenea, în acest stadiu al anchetei atacul nu este considerat de autoritățile finlandeze ca fiind unul terorist.

Agenția Xinhua a scris anterior că a fost un atac multiplu, desfășurat de mai multe persoane în același timp în mai multe locații din centrul orașului. Un martor ocular a declarat unui reporter al acestei agenții că a văzut mai mulți indivizi având asupra lor cuțite de mari dimensiuni și care atacau trecătorii la întâmplare. Însă autoritățile au confirmat doar atacul din Piața Puutori și încă investighează dacă au participat și alte persoane în afara celui reținut.

http://www.huffpostmaghreb.com/2017/08/18/finlande-attaque-couteau-_n_17782336.html

http://www.lemonde.fr/europe/article/2017/08/18/finlande-plusieurs-personnes-poignardees-a-turku-un-suspect-arrete_5173942_3214.htm