Ele pot fi arme înfiorătoare, arme pe care dictatorii și teroriștii le folosesc împotriva populațiilor nevinovate, și arme piratate cu scopuri funeste", (Future of Life Institute, organizație non-profit bazată în Statele Unite, care a avertizat în legătură cu efectele potențial negative ale tehnologiei.)

O sută de CEO ai unor companii specializate în robotică și inteligență artificială, inclusiv miliardarul Elon Musk, au transmis Organizației Națiunilor Unite o scrisoare deschisă prin intermediul căreia acești întreprinzători și experți au dorit să lanseze un avertisment în legătură cu pericolele generate de armele autonome, supranumite „roboți ucigași”,

foto 1„Armele ofensive (create pentru a ucide, n.r.) autonome, vor permite conflicte armate pe o scară nemaivăzută în trecut și cu viteze de execuție dificil de conceput pentru oameni”, se afirmă în această scrisoare deschisă publicată la Convenția ONU pentru armament.

Printre semnatarii ei se află și Elon Musk, patronul constructorului de automobile autonome Tesla și CEO al companiei spațiale SpaceX, dar și Mustafa Suleyman de la compania britanică DeepMind, deținută de Google și specializată în inteligența artificială.

Scrisoare deschisă publicată la Convenția ONU pentru armament.

„În calitate de companii care pun la punct tehnologii de robotică și inteligență artificială, ce ar putea fi deturnate de la sensul lor de bază pentru a dezvolta arme autonome, ne simțim deosebim de responsabili pentru a trage un semnal de alarmă”, au spus semnatarii scrisorii.

În 2015, câteva mii de cercetători și personalități au lansat un apel pentru interzicerea „armelor ofensive autonome”.

robot

„Ele pot fi arme înfiorătoare, arme pe care dictatorii și teroriștii le folosesc împotriva populațiilor nevinovate, și arme piratate cu scopuri funeste„, au continuat semnatarii, într-un document publicat duminică de Future of Life Institute, o organizație non-profit bazată în Statele Unite, care a avertizat în legătură cu efectele potențial negative ale tehnologiei.

„Nu avem mult timp la dispoziție pentru a acționa. Odată deschisă această cutie a Pandorei, ea va fi dificil de închis. De aceea, vă implorăm să găsiți un mijloc pentru a ne proteja de aceste pericole”, au adăugat semnatarii, care provin din diverse țări ale lumii.

ONU analizează din 2013 aceste tipuri de arme și o serie de reuniuni pe această temă ar fi trebuit să aibă loc începând de luni la Geneva, însă ele au fost în cele din urmă amânate pentru luna noiembrie, potrivit site-ului Organizației Națiunilor Unite.

În 2015, câteva mii de cercetători și personalități au lansat un apel pentru interzicerea „armelor ofensive autonome”.

Printre semnatarii ei se află și Elon Musk, patronul constructorului de automobile autonome Tesla și CEO al companiei spațiale SpaceX

Elon Musk, care este membru al Future of Life Institute, din care face parte și celebrul astrofizician britanic Stephen Hawking, a insistat asupra „pericolelor” generate de inteligența artificială, citând cazul „roboților ucigași”.