Primăria Saschiz urmăreşte restaurarea obiectivului prin păstrarea tuturor caracteristicilor sale istorice şi artistice, realizarea şi distribuirea de materiale de informare şi publicitate pentru a evidenţia valorile reprezentate de clădire, realizarea unor activităţi de marketing şi de promovare turistică a obiectivului de patrimoniu şi digitizarea acestuia.

Primăria comunei Saschiz a lansat oficial, vineri, proiectul de restaurare a Cetăţii de Refugiu din secolul al XIV-lea, în valoare totală de aproape 8,5 milioane de lei, prin care se doreşte redarea circuitului turistic a acestui edificiu, cunoscut şi ca Cetatea Ţărănească, un monument istoric amplasat în situl rural Saschiz care se află în patrimoniul UNESCO.

Cetatea Ţărănească din Saschiz este o cetate de apărare, care servea drept refugiu pentru localnici în caz de invazii, dar în acelaşi timp şi pentru păstrarea alimentelor întrucât asigura un regim termic adecvat. Ridicarea acestei cetăţi a început în 1347 de către şapte comunităţi, are formă de navă şi se întinde pe o suprafaţă de 5.000 de metri pătraţi.

Legendele spun că orice negustor care trecea prin Saschiz era obligat să ducă un car de piatră până sus pe deal. De altfel, în jurul Cetăţii Ţărăneşti din Saschiz s-au ţesut de-a lungul vremii mai multe legende, iar una spune că din cetate ar exista un gang secret, subteran, care face legătura cu biserica evanghelică din centrul satului.

În ultimii ani, starea de degradare a zidurilor cetăţii s-a accentuat şi, pe lângă faptul că punea în pericol securitatea turiştilor, exista riscul distrugerii acestui important monument istoric.

Primăria Saschiz urmăreşte restaurarea obiectivului prin păstrarea tuturor caracteristicilor sale istorice şi artistice, realizarea şi distribuirea de materiale de informare şi publicitate pentru a evidenţia valorile reprezentate de clădire, realizarea unor activităţi de marketing şi de promovare turistică a obiectivului de patrimoniu şi digitizarea acestuia.

 

Comuna Saschiz a reuşit în acest an să încheie contractul de finanţare pentru proiectul ”Restaurarea cetăţii de refugiu sec. XIV din Saschiz, jud. Mureş” cu Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de Management şi cu Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru, în calitate de Organism Intermediar. Contractul de finanţare a fost semnat în 26 mai 2017, iar termenul de implementare a proiectului este data de 10 decembrie 2019.Din valoarea totală de 8.490.911,23 lei a proiectului, 8.257.753,61 lei reprezintă finanţare nerambursabilă, iar diferenţa este valoarea contribuţiei proprii eligibile a beneficiarului