Cetele de feciori, cel mai vechi şi bine păstrat obicei din perioada sărbătorilor de iarnă în Ţara Făgăraşului, se constituie în ajunul Sf. Nicolae şi se destramă în ziua de Sf. Ioan când, în municipiul Făgăraş, va avea loc festivalul Cetelor de feciori, ajuns la a XII-a ediţie.

Ceata de feciori este şi rămâne cel mai vechi obicei al sărbătorilor de iarnă din Ţara Făgăraşului. În majoritatea localităţilor, această tradiţie se păstrează cu sfinţenie. Tinerii încă se ocupă destul de mult ca acest obicei să se păstreze în continuare în perioada sărbătorilor de iarnă.

Obiceiuri de sarbatorile iarna in Fagaras

Ceata de feciori este formată din vătaf, purtător de steag, specific fiecărei cete de feciori, responsabil cu organizarea balurilor de Crăciun şi de Sf. Vasile, casier şi alte funcţii. Când ceata este la gazdă, o familie unde aceasta stă până la Sf. Ioan, steagul, care de regulă este o prăjină decorată cu diverse ştergare cu motiv naţional specifice comunităţii respective, este amplasat la poartă, cât mai bine ancorat pentru a nu fi furat de alţi tineri, care nu fac parte din Ceata de feciori. Ceata de feciori umblă la colindat în tot satul începând de la primar, preot, apoi la fetele nemăritate, până se termină toate familiile din sat, fiind însoţită şi de doi lăutari.

Un document atestă faptul că aceste Cete de feciori din zona Făgăraşului sau din zona Rupea datează din anul 1765.

Obiceiul colindatului de ceată bărbătească a fost inclus pe lista patrimoniului imaterial mondial UNESCO, în luna decembrie 2013.

http://newsbv.ro/2015/01/06/video-ceata-feciori-bine-pastrat-obicei-tara-fagarasului-perioada-sarbatorilor-iarna/