Săptămâna trecută a avut loc o întîlnire între președintele turc Recep Tayyip Erdogan şi șeful Statului Major al armatei iraniene. Ea pregăteşte o alianţă şi o operațiune comună între Turcia și Iran împotriva rebelilor kurzi

O operațiune comună între Turcia și Iran împotriva rebelilor kurzi, ce dispun de baze în Irak, este „în continuare pe ordinea de zi”, a declarat luni președintele turc Recep Tayyip Erdogan, care s-a întâlnit săptămâna trecută la Ankara cu șeful Statului Major al armatei iraniene, relatează AFP.

„O operațiune comună cu Iranul împotriva acestor organizații teroriste este în continuare pe ordinea de zi”, a declarat președintele turc, făcând aluzie la Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) și la Partidul pentru o viață liberă în Kurdistan (PJAK), un partid kurd iranian afiliat acestuia, ambele cu baze în Irak.

Această problemă a fost discutată de șefii de stat major din Turcia și Iran și „am discutat mai pe larg cum ar trebui să se realizeze acest lucru”, a afirmat Erdogan, citat de Reuters.

Șeful Statului Major al armatei iraniene, Mohammad Bagheri, s-a întâlnit miercuri cu președintele turc Recep Tayyip Erdogan în cursul unei vizite la Ankara pentru discuții la cel mai înalt nivel, a relatat la vremea respectivă AFP.

Cu ocazia vizitei sale la Ankara, generalul Bagheri s-a întâlnit de asemenea cu ministrul apărării turc, Nurretin Canikli, potrivit presei.

Întâlnirile la acest nivel sunt „fără precedent”, conform agenției de presă iraniene IRNA.

Turcia și Iranul susțin tabere adverse în Siria, pentru că Iranul, ca și Rusia, este aliat al președintelui Bashar al-Assad, în timp ce Turcia susține opoziția.

http://www.lefigaro.fr/flash-actu/2017/08/16/97001-20170816FILWWW00262-rencontre-entre-le-chef-d-etat-major-iranien-et-le-president-erdogan.php