Pentru musulmani, începe astăzi cea mai mare sărbătoare a Islamului, care marchează sfârşitul lunii de post Ramadan. Sărbătoarea va dura trei zile..

Aproximativ 100 de mii de musulmani din România petrec, începând de astăzi, timp de trei zile, Ramazan Bairamul, o sărbătoare a împăcării şi a bunătăţii. În această dimineaţă, geamiile din Constanţa au fost neîncăpătoare în zori pentru credincioşii care au venit să se roage. Sunt trei zile în care vor petrece în familie cea mai mare sărbătoare a Islamului după o lună de post şi rugăciune în care Profetului Muhamed i s-a revelat coranul. După 30 de zile de primenire spirituală şi post în care nu au avut voie să mănânce sau să bea, de la răsăritul soarelui şi până la apus, după slujba de la Geamie, bărbaţii musulmani merg la cimitir, acolo unde citesc la mormintele celor pe care i-au pierdut. Ulterior ei îşi vizitează prietenii şi rudele, în special pe bătrânii din neam. În toate cele trei zile, atât cât ţine sărbătoarea, aceste vizite sunt caracterizate de mese îmbelşugate la care sunt servite mâncărurile tradiţionale, dar mai ales dulciuri şi bineînţeles nelipsitele baclavale, a căror reţetă s-a transmis din generaţie în generaţie.

(Mona Constantinescu /Constanta- RRA)